De cînd ma stii, am luat asupra mea
Povara-ntodeauna, Doamne, cea mai grea.
Si tot urcînd în coasta, vream s-arat
Ca nu ma dau poverile-ndarat.
O suferinta între alte doua
N-am socotit-o suferinta noua.
Haide si tu, aseaza-te-n spinare.
Ma simt voinic. Pe cine ce-l mai doare?
Cine-i strein si singur, cine?
Sa urce-n cîrca, pe samar, la mine.
Hai, ticalosii, blînzii, toti de-a valma,
Cîti ati întors obrazul, cîti l-ati batut cu palma,
Însarcinare, poate, am de la Satan
Sa va ridic la cer prin uragan.
Sînt robul vostru, hotarît de sus,
Sa fiu caricatura lui Isus.
De cîti în seama mi v-a dat
Vreau sa raspund pe fata si curat.
Nu-l uit pe cel ce pîine da si nici
Pe cel ce da catuse, pravila si bici.
Sînteti ai mei, si rai si buni. Veniti.
Dator sînt sa va fac si fericiti.
Dar ostenit în drumul meu îngust,
Ca sînt ales la mila cu dezgust,
Scîrbit de om, jignit de omenire,
Sa-mi duc poverile la mîntuire,
As cauta zadarnic a-ntelege
De ce mi-ai pus porunci de-atare lege.
Eu, Doamne, le-am primit si ma supun,
Stapîne drag, gingas ca un lastun.
Vreau sa te-ntreb: cînd m-ai ales, ai fost nebun?