Am început cu puţin, nici măcar vină,
Un gest nefăcut, un zâmbet muşcat,
Şi ce hecatombe de dragi cadavre acum –
De bună voie, de bună voie, de bună voie,
Interzis, pedepsit, suprimat.
De mult a dispărut orice solidaritate cu mine
A copacilor
Şi semnul izvorului care mă prevenea
Când era otrăvit.
Să mai aştept, când păsările-nvaţă să zboare
De teamă să nu-mi fie-n preajmă,
Să nu le ucid?
Când şerpii se ascund în pământ,
Viermii în mere,
Şi iarba-mprejur nu mai îndrăzneşte
S-adăpostească frunzele-apuse ?
Când, îngrozit, universul contemplă în mine
O cuminţenie pe care nu mi-o dăduse?