E mare, greu de urnit şi răbdătoare,
Dac-o loveşti durerile sunt simţite dar tac,
E mare, de-aceea poate să stea nemişcată,
Poate să vorbească doar o dată sau de două ori într-un veac.
Ştim că există, trupul ei mare
Ştim că ne sprijină dacă-am greşi,
Ştim că nu poate să moară, că lângă sânii ei
Putem să ne-ntoarcem copii.
Şi-atunci când aerul se va face cald şi mătăsos între noi,
Când nu ne vom teme unii de alţii, de vânt,
Vom şti că vorbeşte Cuminţenia pământului,
Cuminţenia acestui pământ.