“auzi cum plânge piatra
a mușcat-o vreun mort de-al lor”
În vârful muntelui
grațioasă tremură femeia hotărâtă de fiecare dată pentru fiecare
și blândă pentru fiecare
ea spune că ai înghețat de frig în pudra locuințelor și
“de ce tremură mânuța maică și vai de mine
tu ai și iatagan care lovește și doare
măi băiete”
“simt că mă micșorez” oftează apoi femeia de pază
“trece lumea pe străzi se uită la noi câți ani să aibă
și câte urme pe frunte să aibă fiecare”
le-aș săruta prin gard într-un fel de iubire gimnastică
dar asta nu se va întâmpla niciodată
nu se va ști decât că eu băteam paznicii
că îi loveam cu propriile mele urechi
(aveam și eu pe lume niște urechi nemaivăzute în pauză dădeam cu ele în mine)
auzi cum plânge piatra
a mușcat-o vreun mort de-al lor
și i s-a făcut frig așa dintr-o dată
dar mă tem că sunt amețit de asta mă clatin
și rătăcit în mai toate ținuturile dorm
întins peste cânepa încă necoaptă
“vai și amar” îmi zic dragostea crește în mine
ca un gigantic maldăr de cânepă umedă
atunci amețesc și mă clatin și cad peste brațul de cânepă
și nici o salvare nu mă duce acasă
nimeni nu-mi dă măcar o picătură de miere
Nu-mi mai rămâne decât să spun “vai și amar de mine
mi-am aruncat ochelarii în Dunăre și nu te mai văd
te-ai așezat peste ei și nu mai văd ce faci că apa ți-a ajuns până la frunte” te uiți prin apă la mine cel nemișcat și îmi spui “stai liniștit Nemișcatule dacă scăpăm de aici mai mergem vreo două stații până la metrou și dacă vedem și vedem că întârzie luăm un taxi care ne duce până acasă că e târziu și trebuie să apară niște paznici rurali să scoată cânepa din apă că e târziu și doar nesiguranța mea e sigură
eu Nemișcatul voi izgoni toți paznicii din cânepă voi bate cu urechile toate femeile lor”
(era toamnă cânepa fusese scoasă demult și în eclipsa de lună
un nor de ciment mă umbrea și eu plângeam la ușa pivniței)
“Vai și amar de Noi” atât puteam să spun eu Nemișcatul
la ușa de ciment “vai și amar acum când am îmbătrânit
și tu și eu și trebuie să ducem floarea asta până la metrou
2-3 stații de aici și s-ar putea să cădem între linii ca oricare poet”A