Tratată convenabil atâta cât să nu treacă de frontierele unei realități cât mai normale și ale unei normalități cât mai reale Zenobia se supune fără șovăire instinctelor ei de obiect a căror sursă poate fi găsită în legănarea formelor cu care se împodobea odinioară
Învelit într-un cearceaf vechi și încălțat cu sandale noi stau pe un jilț al cărui spătar aduce a ghilotină Un băiețel mă bate cu o rămurică peste tălpi Zenobia de data asta sub înfățișarea unei adolescente oarecare îmi oferă cu mâna dreaptă grăunțe dintr-un bol La picioarele ei stă ghemuit un al doilea băiețel cu ochii larg deschiși
Cred că m-au înjunghiat de-asta îmi țin o mână peste rană
În scuar zidarii urcă scara seniorială Un cioplitor cu o cană lipită de spate bea cu disperare dintr-un vas ovoidal Pe lângă el trece un tânăr încălțat cu ciorapii de damă lungi și colorați Cu brațul stâng dat peste cap el ține amfora
În fața lui și mai aproape un derviș își vâra mâna stângă într-o lampă pe când cu degetul arătător de la cealaltă mână scrie ceva pe lespezile scuarului Zenobia își ridică rochia și-i arată genunchii
Cu timpul ne cuprinde o apă generală fără adânc și fără suprafață
