Crainic al zeilor, o Hermes
Da vestea-această tuturora,
Chiar şi zeilor de pe Olimp:
” – Demult se încheiase hora
Şi în sfârşit sfîrşise şi preotul,
Cînd din mulţime o femeie
Se ridică cu glas adînc, ironic, triumfal:
… Ţăranii se loveau cu cotul …
Uimit privea poporu-n admirare;
Vorbea femeia-ntiiasi dată
Cu sufletul plin de ura ne-mpacata
Vorbea de-ndatoririle amare
Ce le aveau învăţătorii …
Supus privea şi tigrul deoparte,
Se imblinzise fiară cea turbată! –
– Iar privirea lui cerea iertare,
Cînd pentru cea din urmă dată,
Se auzea de prin pădure de departe
Glasul ei sarcastic, triumfal! – ”
În zadar aştept, căci Hermes nu mai vine.
Sunt morţi demult demult toţi zeii pe Olimp,
Apollo, Hermes, Aphrodite,
Şi Juppiter sunt morţi … Li-s risipite
Şi altarele, şi … mă cuprinde
În faţă lor durerea adîncă,
Dar mă mîngîi, căci Minerva
Zeiţă înţelepciunii
Mai trăieşte încă …
Şi … cum zeiţele-s cu toane,
Ea îşi lua bărbat pe-un muritor…
-Fii fericit cinstite-nvăţător,
Să ştii, că n-ai să mori de foame! –