Poeţii cred că e o corabie
Şi se îmbarcă.
Lăsaţi-mă să mă urc pe corabia cu poeţi
Înaintând pe valurile timpului
Fără să-şi clatine catargul
Şi fără să aibă nevoie ca să mişte din loc
(Pentru că timpul se mişcă
În jurul ei tot mai repede).
Poeţii aşteaptă, şi refuză să doarmă,
Refuză să moară,
Ca să nu piardă clipa din urmă
Când corabia se va desprinde de ţărm –
Dar ce e nemurirea dacă nu
Chiar această corabie de piatră,
Aşteptând cu încăpăţânare ceva
Ce nu se va întâmpla niciodată?
