Povești și poezii

Clipe de zbucium

Clipe de zbucium
Rate this post

Iubita mea, te simt aşa departe…
Mi-ai pus pe frunte mâinile subţiri, –
Dar, ca un zid puternic, ne desparte
O pânză de cernite amintiri.
 
Fiinţa mea întreagă când te cere,
Tu stai visând, nici ochii nu ţi-i mişti, –
Şi câte taine pline de durere
Se pierd în noaptea ochilor tăi trişti!
 
Eu chem osânda care mă omoară, –
Sălbatic vântul patimii să bată, –
Eu cer icoana ta de-odinioară,
Pe care n-am văzut-o niciodată.
 
O, cum aş vrea durerea să mi-o-nşele!
Atâtea nopţi pustii am adorat-o,
I-am dat şi jertfa tinereţii mele
Zâmbind… Tu numai inima mi-ai dat-o.
 
Mi-ai dat-o! Floare gingaşă de munte
Ce stă deasupra unui larg abis…
(Şi chiar acum, când mă săruţi pe frunte,
Tu mă săruţi cum se sărută-n vis!)
 
Căci sufletul, ca tristele ruine,
Păstrează-n el lumina altor vremuri, –
Şi când o rază-ajunge pân’ la mine
Atunci te simt, iubita mea, cum tremuri:
 
Ea luminează-n tine, fără veste,
Prăpastia trecutului întreg…
Şi-atunci duioasa inimii poveste
Eu o ascult, – dar n-o mai înţeleg.
 
De-aceea-n sara asta mi-e totuna,
Sporeşte-mi iar durerea sau alin-o,
Te-ntreb, – pierdută pentru totdeauna: –
De unde vii şi cine eşti, străino?…

Related Posts