Rostogolit în pulbere
și mistuit de o înfășurare liniștită
sau obosit de cele putrede și destrămate
mă odihnesc într-o neleguită clătinare
pe un covor cu munți de broderii și osanale
în preafrumoasa albie natală
în vatra dulcelui cămin
pe timpul nopților prea lungi alcătuit din toate părțile
mă învelesc cu fiecare parte
abia la urmă pulberile altor glasuri
mi se așază pe urechi