Spre toamnă se apropie femeile talpa lumii
legate cu tulpane pe sub ochi
câțiva le întind niște grâu într-o mare iubire de ploaie
apa cade pe ele ca pe o streașină
nici nu știți ce frig e Dar în odăi la căldură
alții de teapa lor le mângâie
noi țopăim la geamuri le strigăm
dar cum să ne audă în tandra lor obscuritate
luați-ne în brațe iubitelor noastre alăptați-ne sîntem băieți buni
la nevoie zicem și “mama” batem din palme
ritmăm legile lumii în care ne învârtim singuri și triști
dați-ne panglici pentru frunte
la nevoie ne putem îmbrăca în culori senzoriale
nici nu știți ce frig e Primiți-ne la subțiori degetele amorțite
în electricitatea lor nedumerită
am venit pe jos cu ochii închiși fiecare în urma unui cal
ne împingea principiul vostru aprig pe care îl simțeam foarte bine
am săpat coridore spre voi ne-am lipit pământul pe gură
iubitelor noastre nu vă dați seama
ne apropiem în formații singurii care nu v-am uitat
puteți să ne și nașteți e tot una
rostogoliți de-a valma ca niște roți uituce
secerătoarelor ne îngropăm sub prag
Ce frig
