Luna, tu, care te duci peste zi,
O, ce se-ntâmpla cu tine?
Spune, craiasa a noptilor si
Candela a noptilor line!
Torta de-argint ce spânzura-n cer
Trista, si palida lira.
Taina a noptii, vraja, mister,
Cântec în somn ce suspina!
Tu, ce ningi floare de-argint pe alei
Si argintoase prin ramuri,
Faci ca sa picure ploi pe scântei,
Pui poleiala pe geamuri.
Tu, ce-n frumoasele nopti de florar
Si-n dragastoasa lui luna,
Când îsi recapata versul ei clar
Privighetoarea nebuna,
Tu, care spânzuri o candela sus,
Alba în noaptea cea sumbra,
Si luminezi pe divinul Isus,
Chipu-i ce luce din umbra,
Tu, ce pe vârfuri de brazi îti strecori
Horbota, alba podoaba,
Duci în genune albastrele flori
Care palesc prea degraba.
Tu, care ratacitoare naluci
Faci sa umble-n portaluri,
Negre fantome aduci la rascruci,
Farmec urzesti peste valuri.
Tu, care tremuri pe ape usor
Horbota albastra si fina,
Faci un palat stralucit dintr-un nor
Si îl inunzi în lumina.
Tu, întristatul, tacutul strajer,
Crai trist de veghe, când tie
Stelele-ti spun povesti de mister,
Tainice-n pacea târzie.
Înger de paza cu brat de argint,
Crainic al noptii senine,
Scuturi în orice ascuns labirint
Dulce parfum de verbine.
Tu, ce ne porti pe drumuri pustii
Pâna la granita zarii
Si stralucesti peste dealuri, câmpii
Si ape pustii ale marii…
Tu, ce strabati printr-un nour încet
Ca prin tacute palate,
Trista si pala, ca Lady Macbeth,
Ganguri întunecate.
Tu, care tremuri pe trestii si-arunci
Firele lungi de beteala
Si ratacesti prin vai si pe lunci
Trista si alb-ideala.
Tu, ce fecioarele mi le-ncununi
Cu diademe de raza
Si te-adâncesti printre negre genuni
Unde Satana vegheaza.
Sunet al noptii, duh protector!
Raza eterna si vie,
Duhul meu salta cuprins de fior
Si preamarire-ti cânt Tie!