Pe vasta întindere a nordului într-o noapte
se făcea că alergam ca un zeu
spre hanul unde mi s-a șterpelit fularul
acolo în neantul lucrurilor în numirile lor arbitrare
printre ignoranțele ereziile și erorile mele
pe sub stelele albe ce să mai zic
iubita mai continua să mă aștepte
în racla ei de preafrumoasă adormită
și se făcea că rămâneam cu ea
îmbrățișați sub gheața străvezie