1.
La circ, in Targul Mosilor,
Pe gheata unui racitor,
Traia voios si zambitor
Un pinguin din Labrador.
-Cum se numea?-Apolodor.
-Si ce facea?-Canta la cor.
Deci, nu era nici scamator,
Nici acrobat, nici dansator;
Facea si el ce-i mai usor:
Canta la cor.(Era tenor)
Grasut, curat, atragator
In fracul lui stralucitor
Asa era Apolodor.
2.
Dar intr-o zi Apolodor,
Spre deznadejdea tuturor
A spus asa:-Sunt foarte trist!
Imi place viata de corist
Dar ce sa fac? Mi-e dor, mi-e dor
De fratii mei din Labrador!
O, de-as putea un ceas macar
Sa stau cu ei pe un ghetar…
Apoi a plans Apolodor…
3.
Cand l-a vazut pisoiul Tiț
Plangand cu hohot si sughit
I-a spus:-Prietene, as da
Mustata si codita mea,
As da o litra de caimac ,
As da orice sa te impac
Zau, nu mai plange, te implor…
Dar el plangea:-Mi-e dor, mi-e dor
De fratii mei din Labrador!
4.
Si-au incercat sa-l mai impace
Ariciul, daruindu-i ace
Si ursul, cu un pumn de mure
Atunci culese din padure.
Si iepurele Buza-Lata
Cu fructe dulci si cu salata
(Colegi de-ai lui Apolodor,
Maestri cantareti la cor).
Camila Suzi, cea mai trista,
Plangea cu fata in batista,
Ea ii fusese ca o mama
Il invatase prima gama.
Dar el plangea: -Mi-e dor, mi-e dor
De fratii mei din Labrador…
5.
Colegii lui Apolodor
S-au dus atunci la dirijor.
Maestrul Domilasolfa
In haina lui de catifea
I-a ascultat si, ganditor
S-a asezat pe-o canapea
Oftand: – Sarmanul meu tenor…
Se poate prapadi de dor…
Sa plece deci spre Labrador.
Si a plecat Apolodor…
6.
La inceput, a fost usor:
L-a dus spre nord, l-a dus in zbor
Un avion, un bimotor
Si, stand picior peste picior,
Canta , canta Apolodor
Canta cu glasul de tenor
Dar, intre timp, inflacarandu-l
Ametitorul peisaj,
Sari pe-o aripa cu gandul
Sa dea dovada de curaj.
Apoi, cu parasuta in spate
Se zbengui Apolodor
Cand agatandu-se de roate
Cand stand calare pe motor.
Asa, cu zborul acrobatic,
Ar fi ajuns in Labrador
Dar l-a lovit un nor zanatic
Si a cazut Apolodor…
7.
La Capul Nord, la Capul Nord
Adapostit intr-un fiord
Statea pe tarm Apolodor
Posomorat si ganditor.
Sedea pe tarm tacut si trist,
Acest tenor, acest corist
Sedea cu parasuta sparta
Fara busola, fara harta…
In larg vuia clocotitor
Intreg potopul apelor.
Si se jelea Apolodor…
Jelania lui Apolodor la Capul Nord
“O,fratii mei din Labrador,
Adio voua, tuturor!
Pesemne ca mi-e dat sa mor
Aici, la tarmul marilor
Si ce pacat! Eram tenor
Cantam frumos, cantam la cor…
O,fratii mei din Labrador,
O,fratii mei din Labrador!
De-acuma, apele, de vor,
Imi vor asterne un covor
Peste nisipul de la fund
Leganator si sclipitor,
La sanul lor sa ma ascund,
Sa dorm pe veci, sa dorm profund
O,fratii mei din Labrador,
O,fratii mei din Labrador!
”
8.
Asa jelea Apolodor…
Dar iata, iata un vapor
E pescadorul METEOR,
Cel mai de frunte pescador
Din Baltica in Labrador.
Sirena suiera de zor
– Heeei! Cine esti?
– Un calator.
– Cum te numesti?
– Apolodor
– Si incotro?
– Spre Labrador!
– De ce jelesti?
– Pai am sa mor,
Uitat si fara ajutor…
9.
Si i-au strigat atunci, in cor,
Matrozii de pe METEOR:
– Noi te luam, Apolodor,
Ca vasul nostru METEOR
E mare si incapator.
Ai drum ceva mai ocolit
Caci navigam spre Rasarit
Dar tot ajungi in Labrador
Hai urca-te, pe pescador…
Inveselit, Apolodor
Si-a luat, suindu-se pe bord,
Adio de la Capul Nord.
10.
A fost un drum fermecator:
In zare, niciun fir de nor,
Doar culmile ghetarilor,
Si pescarusi, rotind in zbor,
Si apa, unduind usor,
Si vantul lin, ca un fior…
Plutea vaporul METEOR
Incetisor, incetisor,
Plutea pe-o luminoasa cale
De aurore boreale,
Plutea pe unde de forfor
Si-l strajuia. ocrotitor,
Inaltul cer multicolor.
Plutea vaporul METEOR
Incetisor, incetisor,
Matrozii toti cantau in cor,
Si, pe deasupra tuturor,
Isi risipea Apolodor,
Superba voce de tenor
Spre desfatarea focilor…
A fost un drum fermecator.
11.
Dar, pan-la urma, se opri
In port vaporul METEOR
Si debarca Apolodor
La Behring, intr-o buna zi…
Apoi, trecand peste stramtoare
Cu luntrea unui eschimos,
Porni spre Labrador, pe jos,
Porni cu mare nerabdare…
PE unde-a fost, nu prea se stie,
Dar, dupa cate-am priceput,
Se pare ca a strabatut,
Alaska rece si pustie…
12.
Iertati-ma ca par uituc,
Dar s-au pastrat putine file
Si-n cronica acelor zile,
Sunt scrisi doar: Muntii Tinkmerkpuk,
Un rau, o vale sau un sat
Si-un nume: Castorul Bursuk
(De doua ori subliniat).
Apoi, caietul e patat…
Firesc ar fi, si necesar,
Sa-l intrebam pe cronicar
De cate-a trebuit sa-nfrunte
Si sa ne dea, in plus, macar
O serie de amanunte:
De pilda, foarte insemnate
Sunt noutatile aflate
Pe cand vorbea la telefon
In nu stiu ce localitate,
Pe malul fluviului Yukon.
Acestea nu pot fi uitate…
13.
Ce noutati? PE cat se pare
I-a sous Bursuk: – In Labrador
Ai fost nascut din intamplare,
Caci nu-i picior de pinguin.
Familia Apolodor
A stat si ea foarte putin
(Venise numai in plimbare.)
Acuma, dupa cate-aud
S-a stabilit la polul Sud
Pe gheata Golfului Terror…
Bursuk era convingator:
Se bizuia pe vechi tratate,
Pe tomurile studiate,
Pe manuscrise, pe citate,
Pe documente stampilate.
Avea, in orice caz, dreptate.
Deci, l-a crezut Apolodor
Si n-a mai mers spre Labrador…
14
Cu mare cazna descifrez
Ce scrie, printre stersaturi:
“… Strabat Canada, prin paduri…”
“… Popas la tribul irochez,,,”
Apoi, un rand mai inteleg:
“… Plutim pe lacul Winnipeg…”
Si iar e manuscrisul ud,
Patat, murdar, ingrozitor…
In orice caz, Apolodor
E clar ca a pornit spre sud.
15.
Ce vant cumplit, ce uragan
L-a dus pe sus, peste ocean,
Si ce taifun ingrozitor
Cu forta lui de nedescris
L-a dus pe tarmul african
S-apoi, prin Golful Syrthelor,
L-a aruncat langa Tunis?
O, n-as putea sa spun precis
Cum de-a ajus asa departe,
Si nimeni n-a putut sa stie,
Caci s-a pierdut, in mare parte,
Jurnalul de calatorie…
16
Fiind un bun peisajist
As vrea, oricum, sa mai insist
Si sa redau, macar prin scris,
Privelistea de la Tunis.
De sus, de sus, de foarte sus,
Spre sud, spre este si spre apus,
Sa vezi cu ochii marea mare
Si apele stralucitoare,
Trec elegantele fregate
Ca niste cupe de cristal
Si-n urma lor din val in val,
Ca niste pietre nestemate,
Plutesc pe zarea de opal,
Caiacurile colorate.
Iar mai spre nord, peste campii
Vezi siluete de geamii
Si, albe, frematand la soare
Livezi de portocali in floare.
17.
Aici, pe tarmul Syrthelor,
S-a pomenit Apolodor
Si se gandea: “O fi frumos,
Dar e-o caldura tropicala
Si eu sunt mort de oboseala
Si nu mai pot sa merg pe jos…”
Si cum jelea sa-i plangi d emila
Veni spre dansul o camila
Si-l intreba: – Cum te numesti?
– Apolodor!
– Ce tot vorbesti?
Apolodor e-n Labrador.
Am eu o sora-n Bucuresti,
La circ, in Targul Mosilor.
Ea mi-a trimis, de-acolo, vesti
Despre acel vestit tenor
Si le-am primit acum o ora.
Plecarea lui a fost o drama…
– Camila suzi va e sora?
A fost cu mine ca o mama:
Ea m-a-nvatat intaia gama…
Canta la cor si, cateodata,
Chiar ma trata cu inghetata…
Apoi, oftand, Apolodor
A spus: – PEsemne am sa or,
Dupa un drum atat de lung,
Aici, pe tarmul Syrthelor,
Si niciodata n-o s-ajung
La fratii mei, la polul Sud…
– O Doamne! Ce mi-e dat s-aud!
A lacrimat acea camila –
Ma doare inima, de mila!
Te duce tanti catre sud…
18
Si l-a purtat camila-n spate
Cu salturi moi si leganate
Cum le e rostul la camile;
Si-au strabatut campii si sate,
Si-au mers asa mai multe zile,
Si au ajuns, intr-un tarziu,
La marginea unui pustiu.
Acolo s-au oprit din drum
Sia spus camila: – De acum
Incepe, cum e scris pe harta,
Sahara, alba si desarta,
Si in Sahara, dragul meu,
Nu-i apa si e cald mereu,
Iar tu, pe cat te vad de crud,
N-o sa invingi cu niciun chip
Atata mare de nisip.
Fiindca voiai sa mergi spre sud,
Eu te-am adus. Dar sunt camila
Si sunt si mama – si mi-e mila,
De-aceea am sa-ti dau un sfat:
Pe multi, Sahara i-a ucis…
Intoarce-te imediat!
Te duc in carca, la Tunis…
Si i-a raspuns Apolodor:
– eu, tanti draga, sunt decis
Sa merg spre sud, la fratii mei.
N-am incotro! Mi-e tare dor
Si trebuie sa dau de ei.
Oricum, iti multumesc frumos…
Si a pornit-o curajos,
Spre sud, peste nisip, pe jos…
19.
O, dati-mi voie sa descriu
Macar o parte din pustiu,
Sa spun, in cateva cuvinte,
Cat e nisipul de fierbinte
Si cum nu vezi macar un cort,
Si cum n-ai mijloc de transport,
Cum nu zaresti un baobab
Sau o coliba de arab
Si cum, pe-ntinderea pustie,
Nu-i urma de cofetarie
Si nici n-a existat vreodata
Macar un chiosc cu limonada,
Un cico, o racoritoare…
Atata doar: nisip si soare.
20.
Si cum mergea Apolodor
Si se gandea, cuprins de groaza:
‘Aicea imi e dat sa mor!’
Dadu in calea lui de-o oaza
Cu umbra multa si racoare,
Cu arbori napaditi de floare,
Cu tufe mari, de iasomie,
Cu apa buna, de izvor.
Si-a baut Apolodor
Si a cantat cu bucurie…
21
De sus, ascunsa langa cer,
Pe creanga unui palmier
L-a ascultat, intai cu frica
O foarte mica maimutica
Iar el canta, fermecator,
Cu glasu-i dulce, de tenor…
Si ea simti un inceput
De sentiment necunoscut
Ceva intre alean si dor,
O tulburare, un fior,
Acel ceva, profund si mut
(In orice caz, foarte placut)
Pe care il numim amor.
22
Tinandu-si coada gratios
Ea cobori pe creanga jos,
Si, inclinandu-se usor
In fata lui Apolodor,
Ii darui trei portocale,
O punga plina de migdale
Si-i spuse cu sfiala:-Ia-le!
Sunt toate, toate, ale tale…
Apoi, aceeasi maimutica
De data asta fara frica
Dar cu sfiala si mai multa-
Il intreba cum se numeste.
(Ca orisice persoana culta
Vorbea, fireste, romaneste.)
Si el a spus:-Apolodor…
Si-atunci, aceeasi maimutica
Sopti, rosindu-se usor,
Dar fara urma de sfiala:
-Desi sunt inca foarte mica
(Abia la toamna merg la scoala),
Nu am decat un singur dor:
Sa fiu sotie de tenor.
Deci, daca dragoste exista
Si daca nu doresti cumva
Sa vezi o maimutica trista,
As vrea sa fiu sotia ta…
Si i-a raspuns Apolodor:
-N-aveam de gand sa ma insor
Dar, fiindca dragoste exista
Si nu mi-ar fi placut nici mie
Sa vad o maimutica trista,
Sunt gata pentru cununie…
23
Apoi, ca doi copii cuminti
Ce vor sa faca totul bine,
S-au dus si ei cum se cuvine,
Sa ceara voie la parinti.
Si tata, domnul Cimpanzeu,
– Alminteri, o persoana culta
Desi se exprima cam greu –
A spus: – Fetita mea, asculta
Un sfat de tata iubitor:
Stii ca stimez nespus de mult
Profesiunea de tenor;
Am, pentru muzica, un cult
(Visam, pe cand aveam un an.
S-ajung si eu macar sopran),
Imi place si Apolodor
Si nu ma port ca un tiran,
Caci nu prea sunt, din fire, crud
Deci, as putea fi de acord –
Dar dansul, dupa cate-aud,
Venind incoace, dinspre nord,
Se duce catre Polul Sud
Si-acolo e un ger cumplit.
N-ai sa rezisti! Nu-i cu putinta…
Vrei sa te am pe constiinta?
De-aceea n-am sa te marit.
Pe urma, doamna Cimpanzeu,
Gandind, ca mama si femeie,
Gasi cu cale sa incheie:
– Eu, dragii mei, nu pot sa spun
Decat atata: Ma opun!
24
Si ei, ca doi copii cuminti
Ce vor sa faca totul bine,
Au ascultat, cum se cuvine,
De sfatul scumpilor parinti.
Si a plecat Apolodor.
Si a ramas pe-o ramurica,
Departe, suspinand de dor
O foarte mica maimutica…
25
Iar e a ratacit un an
Pe continentul african,
Pierdut prin Africa de Sud
(La Capetown s-a gasit un nud,
Adica o fotografie
De pinguin cu palarie
Si fara altceva pe el
– Un fel de pinguin-model –
A cui o fi, nu prea se stie
Dar parca-i seamana nitel.)
Apoi, un timp, a fost vazut
Hamal, in port la Cabo Verde,
Carand stafide si naut
Pe urma, urma i se pierde.
26
Se pune ca a stat un pic
Prin junglele din Mozambic
Si iarasi nu mai stim nimic…
Apoi, un zvon ceva mai clar
Vorbeste de “Apolodor,
Faimosul pinguin-tenor
Din insula Madagascar.”
Pe urma, sase luni in sir
A fost, in India, fachir,
Si se mai stie, fara gres,
Ca a deschis cu vocea-i clara
Dupa un solo de chitara
Concertul de la Bangladesh,
C-a fost acolo un delir,
Ca el purta, solemn si trist,
O costumatie bizara,
Si-avea coafura necesara
Oricarui tanar chitarist.
Apoi, o luna, prin Tibet
Se spune ca a fost poet.
Si iarasi nu mai stim nimic.
27
Abia peste vreo doua luni
E semnalat de un ziar
Pe-o insula in Pacific.
Acum era milionar.
(Se mai intampa si minuni…)
Gasise, pe-un teren viran,
Un geamantan de piele fina
Si un pachet in geamantan
Pecetluit cu parafina
Si, in pachet, un pachetel
Legat cu funde elegante
Si-n pachetel gasise el
Vreo patruzeci de diamante
Acum vorbea la telefon
Din camera cu jucarii,
Avea vreo cinci cofetarii,
Tragea cu pusca de salon,
Fuma numai tigari de foi,
Statea pe canapele moi,
Manca betel si ananas
Si nu-i mai ajungeai la nas…
La o plimbare cat de mica
El, hopa in elicopter!
(Poate ca asta ne explica
Schimbarea lui de caracter.)
Si-a dus-o asa un an sau doi,
Dar intr-o zi (sau luni, sau joi)
Si-a amintit Apolodor
De fratii lui si-a plans de dor
Sia zis: – Adio ananas,
Tigari de foi si jucarii,
Adio, voi, cofetarii
Si diamante! Eu va las,
Va las si plec, fiindca mi-e dor.
Si a plecat Apolodor.
28
Tot ce exista si se stie,
Din marea lui calatorie
Peste Oceanul Pacific
E scris pe-un petic de hartie.
Atat – si altceva nimic.
Se pare ca a navigat
Pe-o barca, luata cu chirie,
Apoi a naufragiat
Si, de pe-o insula pustie,
Pe-o vreme calma si senina,
A fost luat de-un submarin.
Dar asta a durat putin,
Caci s-au izbit in drum de-o mina
Si el, salvat de un delfin
Si dus spre vest, peste ocean,
A fost, cu fortele sfarsite,
Lasat, in stare de lesin,
Pe tarmul californian.
Si iata cum, pe negandite,
Navigatorul pinguin
Ajunse-n Statele Unite.
29
Un timp, pe câte știm și noi,
A fost Apolodor cowboy
La ferma “Taurul Vioi”
Și îngrijea de vasi, de boi,
Le da porumb, le da trifoi
Și avea pistol, avea și cal
Ca orișice cowboy normal.
Dar, într-o vineri, s-a ivit,
În preajma fermei, un bandit,
Un hoț de vite, renumit
Un bețivan îngrozitor
Salliver Tom, un pistolar.
Și tot ținutul tremura,
Și el trecea nepăsător,
Călare pe un armăsar
Și jefuia, și ucidea.
La ferma “Taurul Vioi”
A împușcat optzeci de boi
Trei vaci, un miel și un pisoi
Apoi, răcnind ca un turbat,
În curte a descălecat
Și s-a culcat într-un butoi.
(Era, precum se vede, beat).
Și tremurau bieții cowboy
Ascunși prin lanuri se trifoi
Vârâți prin stive de gunoi
Și nimeni nu zicea nici pâs
Și-atunci Apolodor a zis:
– Eu n-am să tremur ca un laș,
De teama unui ucigaș
Și a unui jalnic bețivan
Așa cum vad că faceți voi.
Și-a luat trei cuie și-un ciocan
Și-a pus capacul la butoi.
Apoi, l-a dus pe ucigaș
De-a dura până la oraș
Și l-a predat la închisoare,
Și lumea îi ieșea în cale
Cu prăjituri și cu urale
Și a fost o mare sărbătoare…
Dar spre uimirea tuturor,
Când ei strigau: – Rămâi cu noi,
Tu, cel mai brav dintre cowboy!
El le-a raspuns: – Mă duc, mi-e dor,
De frații mei, de glasul lor…
Și a plecat Apolodor.
30
O, nu mi-a fost deloc ușor
Ca să refac din auzite
Sau din caiete risipite,
Jurnalul lui de călator
De-a lungul Statelor Unite.
Ce-a mai pațit? Ce-a mai făcut?
Cu mâna lui Apolodor
Notează de la început
Pe-o filă rătăcită: “Vai,
Se ține după mine, scai,
Tâlharul din Connecticut…
Alaltăieri, când l-am văzut,
Umbla cu barbă și mascat
Și sta ursuz și încruntat
Tâlharul din Connecticut.
Iar ca să fie mai temut
Purta perucă bicoloră
Și împușca un om pe oră
Tâlharul din Connecticut…”
31
Dar, fiindcă totul a fost scris
Exact precum s-a petrecut
Aș vrea să pierdem un minut
Și să va spun ce i-a făcut,
Cum s-a purtat și ce i-a zis
Tâlharul din Connecticut
Era în tren. Cum sta tăcut
Și singur cuc Apolodor
S-a mai urcat un călător
Un individ necunoscut
Tâharul din Connecticut.
Și a băut un kil de rom
Și a racnit ca un nebun
– “Sunt tatăl lui Salliver Tom,
Tu l-ai închis, eu îl răzbun!”
Avea în mână un pistol
Și-a mai băut un kilogram
Si a spus: “- Acuma te las gol,
Apoi te-arunc din tren pe geam…”
Și cum a zis, a și făcut,
Tâlharul din Connecticut.
32
O, știu!… A fost îngrozitor…
Dar n-a murit Apolodor,
Ci s-a ales din căzătura
Cu un cucui (cam mărișor),
O urmă de zgârietură
Și o mică la picior.
Și-a mers apoi, ceas după ceas,
Oftând la fiecare pas.
Departe, fremăta ușor
Înalta boltă a pădurii…
Și-a poposit Apolodor
În valea râului Missouri…
33
Cu glasul lui rărunător
Se jeluia Apolodor.
– Ce mi-a făcut, ce mi-a făcut
Tâlharul din Connecticut!…
Așa, cu vânătăi și gol,
Nu cred să mai ajung la Pol,
Nu cred să mai ajung la Pol…
Missouri clipocea, usor
Și el plângea, plângea de zor…
34
Iar când tăcu Apolodor
I-aduse vântul la urechi
Un huruit de fiare vechi
Și-un zgomot strașnic, de motor.
Și a văzut venind pe drum
Un camion cu număr șters,
Învăluit în nori de fum
Și a sărit în el din mers…
35
Așa porni Apolodor
Murdar de praf și de rugină
Sub soarele dogoritor
Pe fiare vechi, într-o mașina…
Și cum se văeta de zor:
– Vai! N-am să pot ajunge, gol,
În gerurile de la Pol,
Deși aici e zăpușeală,
Văzu pe maldărul de fier
O platoșă medievală
Și-o chivără de cavaler
Croite, parcă, pe măsură.
Și-a îmbrăcat Apolodor
Această falnică armură.
36
Dar, după câteva secunde,
Un uragan îngrozitor
Veni, de nu se știe unde,
Și îl lua cu el, în zbor,
Și-l aruncă din nor în nor
Ca pe un fulg de păpădie.
Iar el gândea: “Ce vijelie!
Acuma, sigur am să mor…”
37
Apoi, stă scris în manuscris
Că a picat plocon, de sus,
Stârnin o zarvă de nespus
Pe străzile din Saint Louis.
Întâiul care l-a văzut
(Savantul Fergus Mac-Piggott)
A dat de veste, peste tot:
-Un satelit! Un satelit!
Dar, sfătuidu-se deoparte
Cu creierul automat,
Savantul a rectificat:
– Nu-i satelit! E om din Marte!…
La care, adunati in cor,
Vreo patruzeci de gură-cască
Strigară: – Uraa! Sa trăiască!
Și, auzind urarea lor,
S-a bucurat Apolodor.
38
Și-au început sa se tocmească
În jurul lui Apolodor
Cei patruzeci de gură-cască:
– Ce-ar fi să-l facem senator?
– Să-l punem la Academie…
– Să-i vindem un televizor…
– Să-i dAm o casA, cu chirie…
Și-atunci s-a ridicat și-a zis
Primarul Bigg, din Saint Louis:
– Noi, fiindca ne aflam de față,
Am hotărât să i se facă
Din nailon pur, cucut cu ață,
În centru pieții, o baracă.
În ea, pe-un soclu de granit
Pictat cu stele pe o parte,
Va sta in lanțuri, liniștit,
Acest străin picat din Marte.
Și, fiindcă trebuie făcut
Un bine pentru fiecare,
Firește că am prevăzut
Și-o mica taxa la intrare…
Și s-a făcut precum a zis
Primarul Bigg din Saint Louis…
39
Cât a durat, nu știu precis,
Dar nicio îndioală nu e
Că în orașul Saint Louis
Apolodor a fost statuie.
Și tot așa, e clar de tot
Că, după ce l-a studiat,
Savantul Fergus Mac-Piggott
A scris faimosul său tratat
Cu titlul: – Omul de pe Marte
(Din care dăm mai jos o parte.)
40
OMUL DE PE MARTE
de Fergus Mac-Piggott
Capitolul Întîi
Toți marțienii au pe ei
O sumedenie de piei
Din care una, minerală
Aduce, după cum s-a spus,
A platoșă medievală.
(Modele noi, cu preț redus,
Găsiți la “Pielea Ideală”.)
Capitolul Doi
Din studii și măsurători
Reiese că planeta Marte
E undeva, foarte departe,
Iar marțienii sunt tenori
Și pomenesc de Capul Nord
Sau de Alaska, uneori.
Se vede că pe-acolo vin.
(La orice mare magazin
Gasiți produse marca Ford.)
Capitolul Trei și Următoarele
Cu geniul și stiința mea…
(Etcetera, etcetera…)
41
De multe ori am recitit
Tratatul, până l-am închis…
Dar sa vedem ce-a mai pățit
Apolodor în Saint Louis…
……………………..
Bătea un vânt dinspre apus
Prin noaptea neagră și posacă,
Iar el ședea, în lanțuri pus,
Pe soclul rece, în baracă.
Ședea cuminte și supus,
Ședea în bezna și tăcere
Când ușa a sărit în sus
Și-au năvălit în încăpere
Vreo patruzeci de inși mascați
Tâlhari și ucigași cu leafă.
Toți cQinii AStia încruntați
Rânjeau cu gura pân-la ceafă.
Și-n fruntea lor, venea tăcut
Tâlharul din Connecticut…
42
Apoi s-au năpustit vreo trei
Și l-au răpit pe-Apolodor
Pe când ceilalți răcneau la ei:
– OK! Mai repede! Dați zor!…
Legat cu funii de bumbac,
Vărăt pe fundul unui sac,
Așa l-au dus, pe rând , în spate,
Prin ulițe întortocheate,
Pe străzi cu nume deocheate.
Și s-au oprit cumpliții zbiri
La ora unu jumătate
În fața unei vechi clădiri.
43
Era o casă mare, mare,
Cu gemurile ferecate,
Cu ușă prinsă în zavoare,
Cu sonerii automate
Și lângă ușă, un burlan,
Scrisese cineva, cu cretă:
Aici e sediul: KU-KLUX-KLAN
(Asociație Secretă.)
44
Și, ca un stol de lilieci,
În beznele întunecate
S-au risipit cei patruzeci.
Iar pragul ușii l-a trecut
Doar unu, cu povara-n spate:
Tâlharul din Connecticut.
45
Și s-a trezit Apolodor
Că-i scos din sac și aruncat
Pe florile unui covor
Din “marea sală pentru sfat”.
Erau acolo adunați
Vreo cincizecișase de mascați
Cu glugi pe față și urâti,
Avănd o armă, fiecare.
Și îl priveau posomorâți
Șezând cu nasul în pahare…
46
Firește că întrega noapte
S-au sfătuit încet, încet,
Mai mult prin semne și prin șoapte,
Iar sfatul a rămas secret.
De-aceea mai puține date
(Și poate nu destul de clare)
În mare parte copiate
Din HOTĂRÂREA următoare:
HOTĂRÂREA ASOCIAȚIEI
KU-KLUX-KLAN
Noi, adunați în Saint Louis
Cu toată graba necesară,
Ne-am sfătuit și am decis:
Pe baza faptului comis
(Un fel de lovitură, gravă,
La libertatea unui om –
Vezi cazul lui Salliver Tom),
Acest străin va fi trmis,
Pe lună, într-o astronavă.
Cum n-o să vină înapoi,
Acolo va muri, firește,
Dar asta nu ne mai privește,
Căci nu va fi ucis de noi.
Mijloacele materiale:
În hala “Zboruri spațiale”
La secția numită “Luna”,
E rătăcită pe acolo
Și gata de plecare una
Din astronavele Apollo.
…………………..
Noi, care-am iscălit mai jos,
Toți membri vechi în Ku-Klux-Klan,
Alegem, cu mandat pe-un an,
Ca Mare Șef – adică Boss –
Pe omul cel mai priceput
Venit de la Connecticut…
47
În zori, porniră doi sau trei
(Cei mai de seamă dintre ei)
Cu glugi pe față și pistoale
Și s-au tot dus călcând agale,
Spre hala “Zboruri Spațiale”
Tărăndul-l pe Apolodor
Și el gândea: “Acuma mor!”
Și-n fruntea lor mergea tăcut
Tâlharul din Connecticut.
Și au ajuns la marea hală
Și au descoperit ușor
Adăpostita pe acolo
O veche astronavă goală,
Un rest din seria Apollo
Și l-au închis pe-Apolodor
Într-o cabină spațială
Și au dat drumul la motor.
Ce a urmat e de mirare
De-aceea m-am simțit dator
Să copiez de prin ziare
Întreg pasajul următor:
48
SINUCIDERE LA SAINT LOUIS
La ora cinci și cinci, precis
Prin telegraf ni s-a transmis
Că în orașul Saint Louis
Pe strada X., la 6 bis,
Un marțian s-a sinucis
Luând o doză de otrava.
Apoi, cu mintea lui bolnavă,
Cuprins de-o furie nebună,
El, mortul, a pornit spre lună
Pe o străveche astronavă.
Pe străzile din Saint Louis
Emoția-i de nedescris…
La hala “Zboruri Spațiale”
Acolo unde s-a produs
Evenimentul de mai sus,
E lume multă și e jale!…
Savantul Fergus Mac-Piggott,
La fața locului venit,
A declarat: – E clar de tot.
Sinucigașul a fugit.
Un singur lucru e neclar:
Se pune intrebarea dacă
Acest nebun, acest fugar,
Nu-i marțianul din baracă…
Savantul are păr pe frunte.
(Vom reveni cu amănunte…)
49
N-am să repet ce au mai scris
Ziarele din Saint Louis
În numerele următoare,Nici care-a fost părerea lor,
Căci ne-a lăsat Apolodor
Această scurtă însemnare:
“Ca să mai spun ce zbor a fost
Și cum e fără gravitate,
Firește n-are niciun rost.
Destul că le-am trăit pe toate.
Iar dupa aselenizare,
Am fost destul de curajos:
N-am vrut să fac nicio plimbare,
Nici cu mașina, nici pe jos,
Deși pe lună e frumos,
Și-aveam și casca, și radar,
Și aparate de filmat
Și-un biscuit în buzunar
Și-un tub de lapte condensat.
Dar, cum era un frig cumplit,
Și eu eram fără palton,
Am stat un pic, am chibzuit
Și-am apăsat pe un buton.
Și nava a pornit la drum,
Iar eu am început sa cânt.
Și-așa se face că acum
Cobor în goana spre pământ…”
50
O, ce modest, o, ce modest
S-a dovedit a fi acest
Involuntar cosmonaut
Acest erou necunoscut!
Și fiindca marea lui ispravă
Rămâne totuși ignorată
(N-a fost măcar televizată
Greșeală, sigur, foarte gravă
Și nedreptate, după mine),
Am socotit ca se cuvine
Sa-i închinăm un imn de slavă.
51
IMN DE SLAVĂ PENTRU APOLODOR
PRIMUL PINGUIN COSMONAUT
Trăiarcă-n veci Apolodor
Cosmonaut neînfricat,
Acela care a zburat
Pe vreme rea, pe vreme bună,
Neodihnit și nemâncat,
Stând singur cuc în aparat
El, primul pinguin pe lună!
Trăiască veci de veci în slavă
Și vechea lui aeronavă!
Trăiasca bravul ei motor
Cu care a pornit în zbor!
Trăiască deci Apolodor,
Care-a trecut pe lânga stele
Și nici nu s-a atins de ele!
Trăiască regnul animal
Și specia care-a născut
Cosmonautul ideal!
Trăiască neamul care-a dat
Asemenea cosmonaut
Inteligent și priceput!
Trăiască cerul înstelat!
Trăiască deci Apolodor
Și tot ce-avea în buzunar!
Trăiască micul său radar!
Trăiască ultimul șurub!
Trăiască laptele din tub!
Trăiască lipsa de palton,
Trăiască bunul biscuit,
Trăiască și acel buton
Atăt de bine nimerit,
Trăiască glorioasa cască!
În fine, totul sa trăiască!
52
Pe Mississippi, într-un bac,
De ce zâmbesc mereu și tac
Și negrul Jim, și negrul Jack?
Plutește bacul, printre cioate
De sălcii vechi, și frământate
Și-i murmură, și-i cânta cui
Puhoiul apelor, gălbui?
De ce zâmbesc mereu și tac
Și negrul Jim, și negrul Jack?
Au, lângă ei, un călător.
L-au scos din apă, gol si ud;
Căzut din cer, venit în zbor
Atât șoptea: “Spre sud… Spre sud…”
Acum, batrânul negru Jack
Își umple pipa cu tabac
Și îl întraba zâmbitor:
– Cum te numești? – Apolodor…
Și-i dau din prânzul lor sărac
Și-i dau o haina de bumbac,
Și îl privesc zâmbind și tac
Și negrul Jim, și negrul Jack…
53
Și iar lipsesc mai multe file
Din cronica acelor zile…
Cât o fi mers Apolodor
Și ce s-o fi ales din bac?
Pe unde-i Jim? Pe unde-i Jack?
Nu știu nimic de soarta lor…
Atâta am, un colțișor,
O bucățică de hârtie,
Un peticel pe care scrie:
“Zăceam in portul New Orleans
Zăceam pe-un maldăr de catran,
Iar căpitanul Cyrus Smith,
Un bețivan, un adormit,
Beteag de șale, slut și chior
Mi-a zis: – Te iau ca ajutor.
Am de cărat niște susan
(Firește, nu-ți dau niciun ban…)
Nu te uita cât sunt de slut:
Am fost un falnic căpitan,
Un lup de mare, cunoscut,
Dar m-a pocnit acum un an
Cu latul unui iatagan,
Când navigam spre Yukatan
Tâlharul din Connecticut
De-atunci, să știi că-i sunt dușman…
Și am plecat din New Orleans.
Acuma, stau lângă cazan
Și-i tare cald și eu asud
Dar mergem, mergem către sud…”
54
Și, rătăcind mai multe zile
În largul Mărilor Antile,
A navigat Apolodor
Prin Marea Caraibilor…
Era un cer ca de smarald,
Un cer înmiresmat și cald
Și-n valurile străvezii
Sclipeau meduze, mii și mii…
Iar căpitanul Cyrus Smith
Dormea și sforăia cumplit,
Dormea adânc, dormea tihnit,
Lăsându-l pe Apolodor,
Să vadă singur de vapor…
55
Și lunecau ușor, ușor
Pe unde moi și străvezii
În largul apelor pustii…
Era frumos, era fumos!
O, cum rotea un albatros
Spre țărm, la sud de Barbados
Și cum, tăind în ape vad,
Treceau rechini spre Trinidad!…
Iar căpitanul Cyrus Smith
Dormea si sforăia cumplit…
56
Au dat apoi în calea lor
De un zăduf ca de cuptor:
Nici pic de vânt, nici fir de nor,
Pluteau, acum, pe Ecuator…
Și admira Apolodor
Culoarea serii, de aramă,
Când a primit o telegramă
Având cuprinsul următor:
TELEGRAMĂ
(prin radio)
“Hei căpitane Cyrus Smith,
Ce naiba faci? Ai adormit?
Vezi, dacă-ti pică pe vapor
Un pinguin, un călător
Căzut de pe o astronavă,
Să-i dai bomboane cu otravă
Și, mort, să mi-l aduci în apă.
E vai de tine daca scapă.
Sa bagi de seamă! Te salut,
Stăpânul din Connecticut…”
Dar căpitanul Cyrus Smith
Dormea mereu, dormea tihnit,
Dormea și sforăia cumplit…
57
Deci, pricepând Apolodor
Că e stăpân peste vapor
Dușmanul lui cel mai temut,
Tâlharul din Connecticut,
Că bețivanul chior și slut
E mincinos și prefăcut
Și cumpărat de Ku-Klux-Klan,
S-a dus întins la capitan
Și, scos din fire, s-a răstit:
“Tâlhar ce ești, m-ai păcălit!”
Dar căpitanul Cyrus Smith
Dormea și sforăia cumplit,
Dormea adânc, dormea tihnit
Și nici măcar n-a tresărit…
58
O, ce păcat, o, ce păcat
Că n-a fost fotografiat
Acel moment înalțător
Când, singur cuc, Apolodor
A găurit cu un topor
Pereții marelui vapot!…
Și iar, de șapte ori păcat
Că n-a fost imortalizat
Minutul tragic și solemn
Când nava s-a cutremurat
Din toți pereții ei de lemn,
Apoi, domol, s-a scufundat
Ca un rechin înjunghiat…
Iar căpitanul Cyrus Smith
În clipa când a răposat
Se spune că dormea, tihnit,
Dormea și sforăia cumplit…
O, ce păcat, o, ce păcat
Că n-a fost fotografiat!
59
Ceva mai jos la Ecuador
Plutea, plutea Apolodor,
Și-ar fi plutit așa, un veac,
Dar l-au cules, cu chiu cu vai,
Niște pescari din Uruguay.
Și, cum era flămând și ud,
L-au dus cu dânșii, către sud,
L-au luat pe vasul lor sărac,
I-au dat și buruieni de leac
(Fiindcă prinsese guturai)
Și l-au ținut într-un hamac
Pân-au ajuns în Uruguay…
60
Și iar lipsesc mai multe file
Din cronica acelor zile…
Dar se găsesc în Uruguay
O sumedenie de cai
Și n-ar fi lucru de mirare
Să fi pornit Apolodor
Spre sud, pe-un cal de soi, călare…
61
În Uruguay, Apolodor
A zăbovit cam multișor
În casa unui profesor
Pe nume Carlos Alfandor
Un foarte vechi admirator,
El însuși fost, cândva, tenor,
Firește doar ca amator.
Și, traiul ar fi fost ușor,
Fiindcă ilustrul profesor
Îl îngrijea ca pe-un odor
Și îi spunea: – Mă simt dator
Șă mă gândesc la viitor;
Deci, dac-o fi cumva să mor,
Sa știi că mi-ești moștenitor…
Dar unde-i soare, e și nor:
În casă, domnul profesor
Avea un mic calculator
Și programa cu el, de zor.
Era ceva îngrozitor,
Un chin pentru Apolodor,
Când profesorul Alfandor
Extrem de binevoitor
Vorbea în felul următor:
– Pe azi, iubitul meu tenor,
Ai un program încântator:
La opt, te duci la croitor,
La nouă, mergem la coafor,
La zece, ascultăm un cor,
La unu, masa (un cotor
de varză, coaptă la cuptor),
La două, facem noi un cor,
La trei, plimbare cu Azor
(Un cățeluș ascultător).
La șase, țesem un covor,
La șapte, la televizor
E filmul “Crimă și Amor”,
La opt, te duci în dormitor
Și te așezi frumos în pat.
Pe azi, eșa ești programat
De micul meu calculator.
62
Și-așa, în fiecare zi.
Și suferea Apolodor
Și cugeta: “Frumos ar fi
O zi fara calculator!”…
Dar e și soare unde-i nor,
Căci tot la domnul profesor
Mai exista și un robot
Care făcea, prin casă, tot,
Un fel de înger cu motor,
Curat, drăguț și zâmbitor
Și, culmea culmilor, tenor.
Cu el, părea că-i mai usor,
Și se distra Apolodor.
Din cândîn când, acest robot
Îi aducea câte-un compot
Sau îl spăla, frumos, pe cap,
Îi împletea cate-un ciorap,
Îl însoțea la dormitor
Urându-i , seara “Somn ușor”.
Era un fel de frățior,
Un fel de înger păzitor.
63
Și într-o zi, Apolodor
Pe când stătea într-un picior
Pe-un preș, lânga radiator
(Așa fusese programat
Pe bază de calculator),
A dat din cap și a oftat
Și, căutându-l pe robot,
I-a zis: Sa știi că nu mai pot!
Îmi este pâna peste cap!
Mă simt ca sabia în teacă.
Nu văd cum aș putea să scap…
Și i-a răspuns robotul: – Pleacă!
Și-atunci făcu Apolodor
Ceva cu totul uimitor
Și necuprins în programare
A scris scrisoarea următoare:
“Mult preastimate profesor,
Firește, vă rămân dator
Și veșnic recunoscător.
Dar trebuie sa plec. Mi-e dor
De frații mei. Și, vă implor,
Fiți ca un tata iertător!
Nici mie nu-mi e prea ușor:
Vă las fără moștenitor!…
Dar ce să fac dacă mi-e dor…”
Și a plecat Apolodor.
Iar mult stimatul profesor,
Pe bază de calculator,
Și-a zis: “Sunt bun de însurat.”
Și chiar așa a procedat.
Și a avut moștenitor.
64
Unde-a mai fost Apolodor
Eu nu prea știu. ( A cui e vina?)
A fost un drum obositor?
A zăbovit in Argentina?
S-a mai oprit sa cerceteze
Câmpiile patagoneze?
Pe unde a făcut popas?
Și câte zile a rămas?
La Capul Horn? În altă parte?
A izbutit Apolodor
Să mai găsească un vapor
Și să porească mai departe?
Atâta stiu: era in marte…
Bătea un vânt de vreme rea
Și-n largul mării viscolea
Cu fulgi de gheață, reci si tari
Când a zărit Apolodor
Antarctica, printre ghețari…
Și-a debarcat triumfător
Pe gheața golfului Terror…
65
Pe coasta Golfului Terror
S-a adunat, cu mic, cu mare
Tot neamul lui Apolodor.
Și l-au primit, la debarcare,
Bunicul Apolodorin
(Cel mai în vârsta pinguin)
Și mama, Apolodorica
(O pinguină atâtica…)
Și tata, Apolodorel
(Un pinguin, mărunt și chel),
Și unchiul Apolodorini
Și nemurile, si vecinii…
Și au cântat cu toti, în cor,
Iar pe deasupra tuturor
Și-a risipit Apolodor
În triluri lungi, răsunătoare,
Superba-i voce de tenor.
Și-a fost o mare sărbatoare
Pe coasta Golfului Terror…
66
Cum s-a simțit Apolodor
Pe gheața Golfului Terror?
Era un frig, îngrozitor,
Mai frig ca-n orice răcitor,
Un ger tăios ca un cuțit
Și-un viscol nemaipomenit,
Iar el se prăpădea de dor.
Își amintea Apolodor
De foștii lui colegi din cor
Și parca îi vedea in față:
Da, iepurele Buză-Lată
Îl îmbia cu o salată
Și Tiț zâmbea pe sub mustață,
Cămila Suzi, ca o mamă,
Îl învăța o nouă gamă
Î Ursul, îl poftea la mure
Atunci culese din pădure,
Și îi ducea Ariciul ace
Și ghemotoace, să se joace…
Și parca i se năzărea
Ca mai încolo, pe ghețar,
Maestrul Domilasolfa,
În haina lui de catifea,
Cu notele în buzunar,
Ședea întins pe canapea
Și îi zâmbea, și-l întreba:
– Ți-e dor de noi Apolodor?…
67
Pe gheata Golfului Terror
Ofta, ofta Apolodor
Iar tata, Apolodorel,
Și unchiul, Apolodorini,
Și neamurile, și vecinii
Ședeau grămadă lânga el
Și-l îmbiau cu zeci de pești:
– Ia-i, dragă, daca ne iubești…
– Nu mai fi trist, Apolodor…
– Ți-i dăm pe toți, dacă zâmbești…
Dar el ofta, ofta de zor:
– As vrea să plec la București…
68
Și-a stat de-a chibzuit puțin
Bunicul Apolodorin
(Cel mai în vârsta pinguin),
Apoi a spus: – Eu nu te țin,
Căci dorul e un mare chin.
Decât sa stai si să jelești
Aicea, mistuit de dor,
Mai bine pleci la București.
Și a plecat Apolodor…
69
Pe unde a trecut și cum
A străbătut atâta drum?
A navigat peste ocean
Pe urmele lui Magellan,
Plutind pe vechiul drum naval
Din emisferul austral?
Sau (dupa cum mai e un zvon)
O fi pornit în avion
Și-a rătăcit din nou, un an,
Pe continentul african?
S-o fi oprit in statul Ghana?
A străbătut Mediterana?
O fi trecut pe la Bosfor?
Sunt file goale-n manuscris
Și n-as vrea să înșir povești.
Oricum, un lucru e precis:
Ca, într-o zi, apolodor
S-a reîntors la București.
70
Era sătul de pribegie …
Și l-au primit, cu bucurie,
Maestrul Domilasolfa
În haina lui de catifea
Și iepurele Buză-Lată
Cu fructe dulci și cu salată
Și Ursul, aducându-i mure
Atunci culese din pădure.
Și l-a primit pisoiul Tiț,
Plângând cu hohot si sughiț.
Cămila Suzi, optimistă,
Zâmbea cu nasul în batistă
Și toți cqntau, cântau în cor
Urările prietenești:
– Bine-ai venit, Apolodor!
Iar el ofta încetișor:
– Ce bine e la București!
71
De-atunci, vios și zâmbitor
Stă iar la circ Apolodor
Pe gheața unui răcitor
Dar nu în Târgul Moșilor:
Pe cât se pare, s-a mutat,
Dar poate fi gâsit usor.
E foarte lesne de aflat
Adresa Circului de Stat.
Acolo cânta. E tenor.
Și-aș vrea să știu, neapărat,
Ce v-a cântat Apolodor…
