Cu amurgul, ai căzut din crengi ca un măr
copacii s-au prăbuşit peste umbrele lor
Peste tot e numai pământ şi pământ şi pământ
Gândul nu mă mai ştie cum sunt
Ah, de-aş putea
să te iubesc
fără amintiri !…
Cin’ ne-ar mai şti între-atâtea neştiri ?
…degeaba se-alungă-napoi şi-napoi, pătimaş,
câmpiile moi, câmpiile reci de sub paşi…
tot mai aud prin întunericul şerpuitor
pietrele-n lut cum se dor
Hai, vino !…
De-acolo, departe, sub dungile vechi de pământ
te-adăst în lumini să te-aprinzi, să te pierzi
…Peste tot e numai pământ şi pământ şi pământ…
Gândul nu mă mai ştie cum sunt
dar ţi-oi aprinde, în pălmi, flăcări verzi…