Cu gleznele julite, eu te pândesc când treci
printre rocile ţărmului, reci.
Marea se va preface-n păsări străvezii,
câte le-ncap ochii deschişi spre ea,
şi vor zbura fâlfâind, când ai să vii,
până-n piscul văzduhului cu o stea.
Vor rămâne prăpăstiile şi peşterile goale,
peştii vor plesni aerul prăbuşit cu cozile,
stârnind mărgeanele domoale
şi corzile.
Uite, epava corăbiii lui Simbad marinarul
cu un colţ se sprijină-n scoicile cenuşii,
cu un vârf înjunghie-n mijloc cleştarul,
peste toate punţile aleargă raci vii.
Îţi dăruiesc o stea de mare, un crab şi un delfin!
Adu-i în spinare până la nisipuri.
Mă voi preface orb şi am să vin
cu braţul întins, să-ţi mângâi chipul.