Dorm în umbra leganate lebezile-n puf de unda,
Cuiburi albe, perini albe, printre stele furnicar.
Cîte-o stea însingurata cata-n aripi sa se-ascunda
Cîte-o lebada-si îndreapta capul, ca un nenufar.
De pe pod, la miezul noptii, le arunca mîna buna
Pîinea, ce nutreste truda si trudeste visatorii.
Mîini, lasati-le flamînde sa se-acopere cu luna;
Lebezi, atteptati ca pîinea sa v-o dea semanatorii.
Stea cu stea pe-ntinsul undei linistite pun clestar
Si printr-însul zugravite lebedele par si luna.
Plîngeri de viori si fluier cad în lac margaritar
Si se-aud din departare lovind unda cîte una.
În palatele aprinse, cu balcoane si unghere.
Liturghia bogatiei are si-asta-seara loc.
Cine-a scris, în ce odaie, fara pat si fara foc,
Imnul asta de izbînda, de iubire si durere?
Folositi-va de cîntec, de lumina si de taina,
Cupe omenesti de goluri, pline-n viata cîte-o clipa.
Si cenusa prin vapaie se-nvesmînta cu o haina
Si gaseste ca sa cada înapoi, un fulg de-aripa.
Cîntecul, lumina, taina, unda, – ntinsurile-albastre,
Noi le tinem, noi le strîngem, cei cazniti, urîti si goi.
Temeliile veciei orice-ati face-s ale noastre.
Voi, întoarceti-va veseli si slaviti, întru noroi.
