După plopi cu frunza rară
Îşi desface luna sânul,
Vede-arama numărându-şi
Barbă-Putredă, jupânul.
În ajun de miez de noapte
Tremura de chiot hanul,
Din ungherul unei laviţi
Cântă Iepure, ţiganul.
O păreche râde-n umbra
Nucului de la portiţă:
Stă de gât cu-o văduvioară
Pristăvelul Niculiţă.
Şi se bucură tot satul,
Vin feciori din cătănie,
Sprinten ţârlăie tilinca,
Şi-i atâta veselie…
Doar la geam stă singurică
Fata jidovului, Ida,
Cu ochi verzi ca leuşteanul,
Cu păr roş ca, cărămida.
Cade-o lacrimă din ochi-i
Leneş prelingând fereastra…
Suflet obidit şi singur,
Ce mai caţi pe lume asta?…
Cade-o lacrimă
