Povești și poezii

Blestemul trădării

Blestemul trădării
Rate this post

Cu sfărâmate catapulturi
Turnul muced stă-nclinat,
Iar în poartă surii vulturi
Frântă-şi au de mult aripa,
Stând să cadă-n toată clipa
Peste pragul fulgerat.
 
Însă-n veci vor sta la poartă,
Că-i din cer blestem de veci.
Noaptea învie-o oaste moartă,
Şi-i de coifuri valea plină
Fă o cruce şi te-nchină.
Călătorule, când treci.
 
Noaptea din ruine răsare
Tot castelul, precum fu.
Şanţ şi ziduri de-apărare,
Turnuri albe cresc deodată,
O cetate-nfricoşată
Unde Agripa cuib avu.
 
Iar din văi un prinţ se suie
Alb de arme, spre castel;
E tăcere-n cetăţuie,
Dar stafiile pe coaste
Repezi vin, o întreagă oaste,
Toţi ai prinţului cu el.
 
Lupi ce cască largul gurii
Au pe coif, şi parc-au strâns
Toate fiarele pădurii.
Sunt de-acei ce-au stat în cale,
Varo tu, oştirii tale
Şi-au făcut pe August de-a plâns.
 
Când ajunge la cetate
Albul prinţ al celor morţi
De trei ori cu pumnul bate
Repede-n arama porţii
Scări aduc în grabă morţii,
Cu berbecii bat în porţi.
 
Şi-auzind cum vin barbarii,
Uşa tainiţei-o deschid
Şi tresar legionarii;
Ei din bărbi, din păr, cu mâna
Iuţi îşi scutură ţărâna,
Ies, aleargă, sar pe zid.
 
Sub un râu de creste roşii
Albe coifuri strălucesc,
Şi-n amestec furioşii
Respingând pe cei de-afară
Cad şi mor, se nalţă iară,
Răni fac şi le primesc.
 
Zăngăt însă n-are arama
Când se bate scut de scut,
Tuba nu-şi cunoaşte gama:
Fără zuzet lancea zboară,
Iar al spadei-oţel doboară
Cald şi strălucind, dar mut.
 
Pe deasupra lor cu spaimă
Luna se ascunde-n nor,
Glas de bufniţe se-ngaimă
Şi, cu aripi speriate,
Lilieci zburând în cete
Se izbesc de coiful lor.
 
De-aţi avea voi pace-odată,
Voi ce vă luptaţi mereu!
Pacea însă nu vi-i dată,
Ca să ştiţi în veşnicie
Dreapta Domnului mânie
Şi că-i unul Dumnezeu!
 
Cei trădaţi, ei dorm în pace!
Vouă-al morţii dătător
Partea asta nu vi-o face!
Voi când aţi văzut pe-o seamă
Că pe Crist cel mort îl cheamă
Martor al jurării lor.
 
În nedreapta voastră ură
Vrând să-i pierdeţi, aţi făcut
Cu barbarii-o legătură.
Şi-au venit pe-ascuns barbarii
Şi-au pierit legionarii
Câţi pe Crist l-au cunoscut.
 
Noapte-a a fost. Pe zid creştinii
Se luptau pentru-mpărat:
Voi îns-aţi deschis, hainii,
Toate porţile cetăţii
Dreapta cumpăn-a Dreptăţii
Iat-acum s-a răzbunat.
 
Cei trădaţi, ei în morminte
Dorm în pace. Însă voi
Vă luptaţi şi-acum înainte
Cu oştirile chemate
Şi de-a pururi vă veţi bate
Până-n ziua cea de-apoi.
 
Astfel parcă-ntruna plânge
Turnul obosit şi el
De-a vedea tot morţi şi sânge.
Căci de veacuri vede-ntruna
Noaptea cum aduc furtuna
Morţii-aceştia din castel.
 
Iar când ziua se revarsă,
Pier şi ziduri şi cohorţi,
Ruinată-n deal şi arsă
Stă cetatea tristă-n soare
Dar în noaptea următoare
Vin din nou aceiaşi morţi.

Related Posts