I
Deodata gandul mi s-a schimbat in vedere
si ea a inceput sa ma doara
ca o dezmortire
Un fel de crestere de picior
pentru salt pe secunda.
Deodata, totul a inceput sa treaca si sa se treaca
sa nu mai stea si, –
sa se alerge.
Ghimpi mi-au crescut in interior
intepand ceea ce ar fi trebuit sa ma inveleasca.
Sa rupi ce n-a existt niciodata
si ruptura sa-ti fie lumina
durere ca o tromba
in absolutul desert!
II
M-am pomenit mancand fara sa-mi fie foame
m-am pomenit respirand lapte
fara a ma fi sufocat vreodata
inainte de aceasta.
M-a incercat un sentiment
ca o apasare
cand niciodata avusesem greutate
Mai tarziu am stiut ca el era frica.
Din necuprins ma micsorasem deci.
Altfel cum ?
Altfel de ce ?
Cata singuratate
a fi!
Ce fel de unu si total
a avea!
Nici tarzii si nici devreme
rupturi ale desavarsitei linisti
Lumini, pentru ca lumina
menita este punctului.
III
Si pentru ca deodata suntem multi
si pentru ca deodata exista sus si exista jos
si pentru ca deodata ne este foame unul de altul
si pentru ca deodata avem inceput si vom avea sfarsit
sentimentul numit frica ne-a daruit cu guri
sentimentul numit unu ne-a imbracat in fapturi.
IV
De ce ne-o fi trebuit noua lumina
si ce este aceasta ruptura numita lumina
De ce a trebuit sa devenim puncte
cand nefiind eram totul.
