Între nadejde trista si-ndoiala,
Te-am cautat prin bolta siderala.
Te-am cautat pe unde si neunde
Îti banuiam faptura ca se-ascunde.
Te cautam în tainica ta lipsa
Prin Testamente si Apocalipsa.
Sa fi ramas un loc nemaiumblat
Pe unde nu te-am cautat?
Cînd socoteam ca te-am gasit,
Se si-nalta în dreptul tau un zid.
Simtindu-te zvîcnind în radacini
Te mai simteam în spice si-n tulpini.
Te-am si cîntat pe corzi, si noi si sparte,
Si peste vieti si peste moarte.
Tu ramîneai mereu departe.
Auzul tau nu vrea s-auda
Cîntec de nai, de cobza si-alauta?
Într-o-nserare, în sfîrsit,
Mi se paruse ca te-as fi zarit
În mantia de aur a unui asfintit,
Prinzîndu-ti-o, tîrîta prin tarîna.
Mi-a si ramas un ciucure în mîna
Si l-am vîrît în sîn, ca un pribeag
Un bun de furtisag.
Da-mi voie, negasita aratare,
Sa-ti pui acum o veche întrebare:
Ca ai facut atîtea frumuseti blajine,
Fara-ndoiala, multumescu-ti bine,
Cladiri de piscuri, cuiburi de izvoare,
Timpuri si valuri calatoare
Si oamenii în sarbatoare;
Barbati viteji, domnite la harpa si la furca.
Mutînd pe strune mîna, fuiorul cînd se-ncurca.
Dar, mare-aprinzatorule de stele,
Cum de-ai facut si-atîtea lucruri rele?