El, singuratec, duce catre cer
Brazda pornita-n tara, de la vatra.
Cand ii privesti impiedicati in fier,
Par, el de bronz si vitele de piatra.
Grau, popusoi, sacara, mei, si orz,
Nicio samanta n-are sa se piarda.
Sacurea plugului, cand s-a intors,
Ramane-o clipa-n soare ca sa arda.
Ager, otelul rupe de la fund
Pamantul greu, muncit cu dusmanie
Si cu nadejde, pana ce, rotund,
Luna-si aseaza ciobul pe mosie.
Din plopul negru , razimat in aer,
Noaptea, pe sesuri, se desface lina,
La nesfarsit, ca dintr-un varf de caer,
Urzit cu fire de lumina.
E o tacere de-nceput de leat.
Tu nu-ti intorci privirile-nnapoi.
Caci Dumnezeu, pasind apropiat,
Ii vezi lasata umbra printre boi.
