Îl începe o frunza –cu glasul stins de sfiala, cu obrajii dogoraţi- şoptindu-l:,, A fosst odat’!’’
Dar şoapta îi sporeşte în freamat raspandit prelung, şi frunzele, ‘mpreuna, murmura întrebator :,, A fosst?
De departe gansacul hotaraşte :,, A fosssst…’’ Şi gaştele îl încuvinţeaza dand din cap:,, Da-da, da-da, da-da.’’
Iar firele de iarba alergand de-a valma, s-apleaca şi se roaga suspinand:,, sssspune…ssspune…’’
Prunii, deşteptaţi din toropeala verii, deschid ochi vineţi, aiuriţi.
Merele şi perele fug de prin aşternutul crengilor, zugravindu-şi chipurile colorate pe feţele frunzelor, ca sa nu le bage nimeni în sama fuga.Dar vantul descopera înşelaciunea şi, pornind în cautarea lor, se uita pe fereşti, le vede şi le cheama prin horn.
Gutuile îngalbemesc de spaima, privind pe sora lor mai mare, Luna, care-a albit de groaza pe marginea prapastiei.Bostanii au cozi fudule, rad pe-nfundate de fratele lor, Soarele, ca-i berbec.
Nucii cu miros amar se-ntreaba de unde li s-a tras atata mahnire frunzelor şi, framantaţi de ganduri, creierii închişi în nuci se zbarcesc mohorat.
Frunzele viei prind culori aprinse şi se clatina de beţie, ca doar sunt mici, şi o boaba de poama e damigeana de must pentru o frunza
Prin vazduh, vara a semanat, în mersul ei, zboruri de pasari, ca sa nu-şi piarda calea la întors.Dar pasarile s-au împraştiat şi vara s-a ratacit departe.
Prin ierburi, prizariţi greieri, doinesc tremurator bejania firavilor funigei, cosaşii cosesc zoriţi ţiuitul tacerii; lacustele, în salturi sprintene, se joaca de-a stelele cazatoare; broscoi cocliţi îngana, bleg, croncanitul ciorilor de zgura. Cra-craaa, cuac-cuac…
Ţanţarii, aţaţaţi de frunzele roşii, le înţeapa, şi trupul toamnei tremura înfrigurat.
Castanul salbatec, natang de felul lui, se bucura ca-i doldora de fructe, dar se ruşineaza ca-s zburlite fructele rotunde şi, manios, le arunca de pe el.
Floarea-soarelui,
îngrijorata de ropotul caderilor, s-apleaca la pamant, tot mai jos, şi trage cu urechea…
Basmul e lung, dar trece pe nesimţite şi poposeşte în împaraţia lenei, pesemne, caci de la o vreme frunzele pica de somn, cerul picura…
… Cand te deştepţi, eşti cu capul în poala iernii care-şi toarce fuiorul de fulgi şi-ţi pare ca de cand lumea iarna îţi povesteşte basmul, caci de frunze nici urma nu-i. Şi iarna-ţi povesteşte înainte basmul început de-o frunza, caci gura vetrei e gura iernii, şi gura vetrei- cu flacari şi cu jar- îngana dogorind basmul de aur al Toamnei.
Basmul toamnei
