Cel mai greu se cară o barcă
Peste muntele Ararat.
Este munca la care m-am înhămat.
Barcă-n loc de arcă.
Iar potopul – demult a secat.
Vâslele îmi intră în crăpături,
Se îndoaie şi se frâng,
Înaintarea este numai hurducături.
Praful intră pe mai multe guri.
Stau lângă cârmă şi plâng.
Lacrimile mele, pâraie,
Umflă văile cu bolboroşi.
De ce m-ai ursit, Doamne, să ţin loc de ploaie?
Nu mai deosebeşti păcătoşii de credincioşi?
Pe valuri de jale barca saltă, greoaie.
După patruzeci de zile, istovit,
Aş da drumul la porumbel.
Am şi-o ramură de măslin şi-un inel.
Porumbelul sub barcă a-mpietrit.
Este stânca de care m-am izbit!