Să nu te sperii – mi-ai spus –
Zeul de culoarea frunzelor vechi
Apare la vama de apus,
Are
Plisc de pasăre cântătoare,
Gemete închise-n auz
Şi ochiul deschis ca de mort.
E însoţit de căprioare
Şi cerbi
Înaintând regeşte-n perechi
Cununate cu inele veştede de ierbi –
El te va duce până la vama de nord.
Acolo te-aşteaptă
Zeul bătrân –
Din orbita lui dreaptă
Norii se scurg,
Din orbita lui stângă
Se face amurg,
E chircit şi e spân,
Are gura nătângă,
Cloceşte ouă de şerpi la subţiori,
Pe umeri îi cresc pene de ciori,
La coate aripi de peşte,
El croncăne rar, răguşit –
Glasul lui te-nsoţeşte
Până la vama de răsărit.
De unde
Trebuie să te conducă un copil
Care se-ascunde.
E zeu, dar nu vrea să recunoască,
Se face când ciocârlie,
Când broască,
Îi atârnă bărbi de păpădie,
Aripi flutureşti,
Coarne de crengi,
Cocoaşe de melci.
Poţi să-l ghiceşti
Doar
După şirul amar
De cocori
Care-l urmează,
După firava rază
Încârceiată deasupra lui
De trei ori,
După tremurul frunzei de dud,
Mai pripit.
Lasă-te hăituit – mi-ai şoptit –
Până la vama de sud.
Dar nu te trezi – mi-ai strigat –
Acolo te-aşteaptă stăpâna
Întregului regat.
Îţi va trece peste ochi mâna,
Să nu-ţi fie frică,
Să crezi –
Ea este zâna
Cu glas ascuţit de păun,
Cu miros de căpşună,
Cu fustele din foi de mătrăgună,
Cu buzele verzi,
Cu părul de apă aiuritoare
Spre mare;
Păsările îi trec prin corp,
Peştii prin plete –
Nu te trezi! –
Şopârlele-şi leapădă pieile bete,
Soarele stă în palma ei orb
Şi nu face zi
Numai luna de fiere
Picură de sus
Peste noi…
Dacă ai putere
Să visezi că adormi – mi-ai mai spus –
Poţi să te întorci înapoi
Prin vama de-apus.