Arăt atât de îngrozitor
Încât pierd mult timp
Consolându-i pe cei
Care vin să mă vadă.
Ţipă, îşi pun mâinile la ochi,
Blestemă.
“De ce tocmai tu”, se răstesc la mine.
Doamne, unde eşti, Tu exişti?
Eu încerc să le ridic moralul
– Ei, lăsaţi, nu-i chiar aşa cum vi se pare.
Săptămâna trecută arătam şi mai rău
Boala e boală, totuşi.
Face ravagii unde se încuibă
Şi la urma urmei, toţi murim
Şi vorba lui Hamlet: “Dacă-i acum
Nu va fi altădată”.
De n-ar fi durerea asta ingrozitoare
Aş accepta senin, mioritic,
Chiar şi figura asta de schingiuit.
Lumea e sinceră.
Lumea suferă pentru mine.
“Curaj”
Aud din toate părţile
Şi eu ce pot face?
Îi consolez pe toţi, cum pot,
Numai mie nu ştiu ce să-mi mai spun,
Când rămân singur.
