De cum am gustat din acel lichid,
Am şi devenit autocefal,
Ca biserica de răsărit,
Cu multele-i turle de vis opal.
Fermecat în mâini ţineam şipul,
Plin ochi de vrăjitele picături,
În fiecare picătură-mi vedeam limpede chipul,
Zguduit de fantastice furnicături.
Ce bine c-am dat eu de apa vie,
Căutată de toate poveştile laolaltă.
Ba e moartă – mi-a spus o ciocârlie -,
Apă moartă, luată din baltă.
Atunci, cum se face că are efect?
Am întrebat firoscoasa de ciocârlie.
– Aceeaşi apă ce palpită în piept,
Pentru unii e moartă, pentru alţii e vie.