X

Poezii

Precauție

M-am îmbrăcat c-o armură Făcută din pietrele ce-au rămas După ce a trecut apa. Mi-am pus o pereche de ochelari…

Studiu

Aveam de mult o bănuială împotriva mea şi astăzi m-am ţinut toată ziua după mine La o distanţă care să…

Acea picătură

Atât a plouat, atât a plouat, Dar n-a picat acea picătură, Ca un cuvânt binecuvântat Frecat pe o ursuză gură.…

Atunci

-Atunci de ce tacerea asta Atat de densa, de ingrozitoare? -Ba comunicam cu cei de dincolo Tot timpul Dar nu…

Capriciu

În fiecare seară strâng de prin vecini toate scaunele disponibile şi le citesc versuri. Scaunele sunt foarte receptive la poezie,…

De-a Icar

Am umblat cu cerşitul pe la păsări Şi mi-a dat fiecare Câte o pană. Una înaltă de la vultur, Una…

Exerciții fără colac

Înotam spre ţărm cu disperare Şi, Doamne, mă îndepărtam de el, Îmi pierdusem simţul de orientare, Mă ţineam de-a lunii…

În geamul meu

Iar trandafirul a rodit măceş, În geamul meu, în ziua de armindeni. De jalea care este pretutindeni Copacii mor şi…

Nu te-ncurca

Boc! Boc! In poarta. Spre dimineata, cu vreo trei zile pana-n Craciun. - Vezi, mă Gheorghe, cine bate, mă -…

Pricina

Mi s-a omorât timpul, Onorată instanţă. Când mă întorceam eu voluntar Din război, Am băgat de seamă Că timpului meu…

This website uses cookies.