Am fost logodnicul durerii,
Cobzarul cu aceleaşi strune,
Ce-şi ţese cântecu-nvierii
Din stihuri de îngropăciune…
In noaptea mea înviforată,
Drumeţ îndrăgostit de soare,
Am fost o harfă spânzurată
Pe-o straşină de închisoare…
Zidit din lacrimi şi dezastre
Eu am vestit o lume nouă,
Voi mi-ati dat vaietele voastre,
Eu v-am dat inima mea vouă.
In zile lungi de pribegie,
Biet rob lovit de biciul urii,
Eu am purtat de-o veşnicie
Prea mult blestem în cerul gurii…
Mirarea deci să nu vă prindă,
Căci azi subt tâmpla mea căruntă,
Nu e nici zumzet de colindă,
Nu sunt nici chiote de nuntă…