Ah, copacule, frunza ta imi cade pe umar,
soarele-si roteste ochiul, cazand la orizont,
umbra ta e lunga si subtire
pe campul acesta pustiu, de piatra
Am ramas asa, tinand in mana
saua si hamurile cu miros de cal
Mi-ar parea foarte rau sa mor…
Poate si pentru ca nu mi-e sete,
pentru ca as vrea sa plec, ramanand
de dragul unui cal care putrezeste
si-al unui copac cu frunze cazand
Pana unde – nici eu nu stiu
si nici ce intamplari vor fi in sufletul meu.
Ah, copacule, stelele sar dintr-o margine de pamant
si e dulce caldura si e un timp si e o liniste
ca o flacare verzuie, arzand!