Aer despartit de aer
cu o aripa de roz metal,
striga rupt în suier si în vaier
de-o potcoavade argint, de cal.
Mor pilotii pe chitare
înnorate, alungite-n vid
cu elicele lovind în corzi barbare
dînd cu pumnu-n porti ce se deschid.
Între timp trag seara peste mine
doborînd în somn helicoptere, vrabii,
vulturi, avioane, nori de ploaie,
parasute si lichide sabii,
ce lovind în coasta mea, se-ndoaie…
Între timp trag seara peste mine
si despart cu trupul, – ora, ziua, luna
si ce-a fost el însusi, totdeauna.