Povești și poezii

Acuarelă

Acuarelă
Rate this post

În pădurea de cristal
Ca un alb decor de teatru,
Stau copacii vertical
(Trei plus douăzeci şi patru).
 
Înger trist de abanos,
Înger mic
S-a trezit cu faţa-n jos
Într-un cuib de borangic.
 
Un luceafăr ideal,
Verde i s-a prins pe gene,
Ca un fulg de papagal
Din păduri braziliene.
 
Iar căpşunii de pe jos
Îi trimit în nări mireazmă
De tămâie şi aghiazmă,
Pruncului de abanos.

Related Posts