Degeaba vorovesc că nu-i la draci dreptate,
Când ei o şi păzesc cu mare scumpătate
Şi cel ce au făcut în lume rău mai mult
La Tartar purure-i mai bine cunoscut.
Acestui adevăr am fabulă dovadă.
Mergînd în şir la o paradă,
Un şarpe prea înveninat
Cu pizmătareţul s-au fost împricinat;
Căci şarpele voia să meargă înainte,
Iar pizmătareţul îşi da a lui cuvinte,
Precum că are
El drit mai mare.
Când iată, Velzevul la ei s-au arătat
Şi dând mai înapoi pe şarpe, înciudat
Au zis: „Eu recunosc a tale vrednicii,
Dar după drept cuvânt, în urma lui să fii.
Eşti rău în adevăr şi foarte muşti cumplit:
Eşti plin
Tu de venin;
Dar n-ai primejduit
Pe cel ce de aproape de tine s-au ferit.
Iar pizmătareţul pe toţi au pizmuit,
Şi limba lui cea rea străbate
Oriunde, de departe.
Aşadar de acum, vă hotărăsc să ştiţi:
Că pizmătareţii în iad sunt mai cinstiţi
Şi de la locuri voi să nu vă mai sfădiţi.
Pizmătareţul şi şarpele
