Povești și poezii

Norocul în vizită

Norocul în vizită
Rate this post

Când norocul schimbă pasul
N-aduc ani ce-aduce ceasul
N. N.
Norocul pururea de toţi e blestemat
Că cine boierii nu are,
Sau cel ce nu-i destul bogat,
Toţi, de la mic şi pân’ la mare
 
Găsesc norocul vinovat.
Când dimpotrivă el, ca orbul rătăcit,
În lume nicăiuri nu stă statornicit;
Ci umblă-n vizite, atât la împăraţi,
Precum la negustori, la domni şi la magnaţi,
Şi poate mâni va fi în bordeiaşul meu,
 
Sau în lăcaşul tău,
Prea bune cititor!
 
Dar trebuie să fii tu singur lucrător,
 
Să iai aminte bine
Şi vreamea să nu pierzi
 
Când de prilejul bun favorisit te vezi;
Căci el ades nu vine.
Iar dacă n-ai ştiut atunci să foloseşti,
Apoi fără cuvânt norocul ocărăşti.
 
În margine de târg era o casă mică,
Trei fraţi în ea trăia, ce nu sporea-n nimică,
La orice se-ncerca, lor le mergea pe dos
Şi-adese blestema norocul ticălos.
 
Pătruns de-a lor strigare,
Norocul hotărî curând să-i viziteze
Şi la căsuţa lor o vară să văreze.
O vară de noroc! Cui şagă i se pare?
De-ndată s-au văzut puternica-i lucrare:
Căci unul dintre fraţi fiind cam negustor,
Deşi nainte el la toate păgubea,
 
Acum orice vindea
Pe loc agonisea folos însemnător
Şi banii aduna din zi în zi cu spor.
 
Al doilea din fraţi
Era cam cărturari;
Citea, scria ca alţii,
De prin divanuri mari;
Având însă plecare
Să intre scriitor
 
La judecătoria, ce-i zic ajutătoare,
Prin a norocului puternic ajutor
 
Ajunse boier mare.
Acum mă întrebaţi:
 
Cu ce s-au folosit al treilea din fraţi?
Pe el în adevăr norocul au voit
 
Să-l sprijine mai mult decât pe ceielalţi
Şi vara lângă dânsu-au stat nedezlipit.
 
Dar numai ce folos,
Că peste vară el tot muşte au gonit,
Însă aşa de norocos,
Încât nu da o dată
Să iasă mâna lui deşartă.
 
Plinindu-şi vizita, norocul i-au lăsat
Pe unul boierit, pe altul prea bogat;
Iar cel al treilea norocul blestemând
Mă rog să judecaţi de mai avea cuvânt,
Şi oare nu era el singur vinovat?

Related Posts