Povești și poezii

Minciunile

Minciunile
Rate this post

Într-o sară foarte lină
În primblare am ieşit,
La Copou, lângă grădină,
Să răsuflu-aer dorit.
Când, văzut-am deodată
La stat mare o figură,
După modă îmbrăcată.
Dar, precum fac cei săraci,
Purta-n umere desagi.
Dar nu am însemnat
Di-i femeie au bărbat!
Mă mir d-acel venetic
Şi întreb atunci de nume.
Stahia-mi răspunde: N lume
Intrigă oameni-mi zic.
 
În această ţărnă bună
Straturi semăn de minciună;
De calomnie, de crezare,
Grânul meu amestec are;
Neobosită-n lucru sânt,
Dintr-un trec la alt pământ,
Însă nicăire nu-i
Ca pe malul de Bahlui,
Pământ gras pentru minciuni,
De se face de-a minune.
Ş-apoi tot aici, c-un preţ
Foarte bun, astfel nutreţ
Să întreabă şi să cată
Ca o poamă delicată.
Pentr-acest product mănos
Orice timp e priincios;
Secetă au umezeală
Niciodată-i dau sminteală.
 
După-această, a sa mână
Iute seamănă-n ţărână;
Un grăunte nu se pierde,
Iată tot ogoru-i verde.
O minune! Ntr-un minut
Ierburile au crescut;
Înfloresc, ş-apoi pe loc
Amu spicele se coc,
Încât toat-acea câmpie
Au produs minciuni o mie.
Cele ce cu ochii văd,
Pipăind abia le cred.
D-oameni îns-atunci o ceată,
De minciuni nouă-nsetată,
Case şi copii lăsa,
La cules se îndesa.
 
Mândru-i fiecare spic,
Dar denuntru nu-i nimic.
De-a gusta toţi să îmbie;
Altul pune în cutie
Trufandale înfoiate,
La ţinuturi le trimete,
Văd colo femei frumoase,
Deşi ceva mincinoase,
A culege au mare dor
Minciunele de amor.
Înjositul în trufie,
Neavând altă meserie,
De novele, care-i plac,
Îşi culege un plin sac.
Speculanţii de pe loc
Pe la bolte marfa cară,
Ca s-o vând-în iarmaroc
Şi pin târguri de pin ţară.
Cei ce-ascultă pe la uşă
Şi veninul poartă-n guşă,
De bun nume răpitori,
Culeg intrigi dintre flori.
 
Când prin chipuri feliurite
Unu-ncarcă, altu-nghite,
Deodată
Se arată,
Coborându-să din ceri,
Luminosul adevăr.
Nici un văl pre el umbrea,
Fachie-n braţul său ţinea.
Abia sânta cea figură
Aruncă o căutătură,
Iute, cum au răsărit,
Farmecul au şi pierit,
Ş-oamenii s-au minunat
Cum aşa s-au îngânat!…
 
Adevărule preasfinte,
Auzi calda rugăminte:
Între noi etern te-aşeză,
Mintea noastră luminează;
D-aici intriga să piară,
Ce pre noi vrea să dezbine,
Şi poporul de prin ţară
Să se-ncreadă numa-n tine!

Related Posts