Un lup pe puiul său voind să-l ispitească,
De este vrednic el în breasla părintească,
L-au fost trimis odată
La margine să vadă:
Pe unde-s oile? Cum stau păstorii lor?
Şi nu cumva ar fi vreun prilej uşor,
Măcar cam cu păcat,
Să capete vânat?
S-au dus şi au venit flămândul lupuşor,
Zicând: „Eu am aflat pe astăzi bună masă:
Cole sub deal se pasc mulţime de oi grasă;
Putem întru ales vreuna să luăm
Şi să mâncăm.”
– Da’ bine, de păstor tu nu-mi spui ce-ai aflat?
Bătrânul lup au întrebat.
– Păstorul, precum spun,
E deşteptat şi bun,
Iar câinii, i-am zărit, sunt slabi şi puţintei,
Nu-i grijă despre ei.
– De este chiar aşa, eu tot nu mă unesc
La turmă să pornesc –
Răspunse lupul – căci de nu-i păstorul prost,
Apoi el câini mişei nu ţine.
Să mergem noi mai bine
Pe unde eu am fost,
Şi ştiu că sunt câini mulţi, dar e păstorul prost.
Iar unde e păstorul de nimică,
Nici câinii nu-s de frică.