Un leu c-un iepure prieteni s-au făcut.
Eu văd că vă miraţi
Şi nici e de crezut;
Dar când îţi sta să căutaţi
La adunările lumeşti,
Apoi mai grele lucruri îţi crede nefireşti.
Aşa, odată au pornit
Ei împreună la plimbare,
Şi iepurele au stârnit
Această întrebare:
– Prietene iubit!
Mă mir eu şi te rog să-mi spui
Pricina, pentru ce cucoşul nimicit,
Pe care poţi pe loc c-o sfârlă mort să-l pui,
Te sparie aşa cumplit,
Încât tu fugi de glasul lui?
– Aceasta nu-i de vro mirare,
Lui leul au răspuns.
Şi noi cei mari suntem cu slăbiciuni născuţi.
Precum un elefant, cât este el de mare,
De şoareci iar se teme tare.
Apoi pentru aceasta dar,
Nu în zadar,
Răspunse iepurul. Şi eu ca voi cei mari,
Mă tem de câini copoi şi varvarii ogari.
Şi noi adeseori pe patimi ne silim
Cu ale celor mari să le sămăluim.
Dar nu prea nimerim.
Leul şi iepurele
