De ce, când o furtună
S-abate pe pământ
Cu furie nebună…
Cânt?
De ce, când luna plină
Revarsă peste crâng
Divina ei lumină…
Plâng?
De ce, când treci semeaţă
Şi nu-mi zici un cuvânt,
Nici nu-mi priveşti în faţă…
Cânt?
De ce, când braţe goale
La piept cu dor mă strâng…
In de mătase poale
Plâng?
De ce? Că ştiu: părere
E tot pân’ la mormânt!
Plăcere – plâng… Durere…
Cânt.