Nevrând broaştele s-asculte
De guvernul democrat,
De la Zeus, cu strigări multe,
Au cerut un împărat.
Zeus, ce-i sân îndurător,
Le-au trimes un domnitori
Pacinic, drept, cu blândă fire,
Încât altul nicăire
Niciodată s-au văzut.
Dar din ceri când au căzut,
Au sunat aşa de foarte,
Încât neamul cel broscos,
Bolând mult şi mai fricos,
Pin coşor, glodoase boarte
Tupil s-au acufundat
Şi timp mult n-au cutezat
De-a scoate un cap afară,
Să facă conţert de sară.
Suveranul îns-acel
Pe care l-au socotit
Că-i vreun uriaş cumplit
Ram au fost d-un copăcel.
Despre acesta mare teamă
Avea broasca care-ntâi
Au ieşit să ia samă
Şi să deie semn l-ai săi.
Dar abia de remu-ncet
Tremurând s-au propiet,
Iacă ş-alta vine-n urmă,
După ea întreaga turmă.
Apoi nu pre târzior
Tot acel broscos popor
Aşa bine s-au deprins
La fireasca bunătate,
Încât sărea, înadins
Împăratului pe spate.
Păzind al său caracter,
Toate sufere-acel Sir.
Însă broaştele rebele,
Neastâmpărate, rele,
Către Zeus iar au strigat:
Să ni dai alt împărat,
Care mai vioi să fie!
Zeus atunce în mânie
Li trimete o cucoară,
Care-mpunge, le omoară,
Să arete a ei putere
Le înghite şi-n plăcere
Căpăţânile le sfarmă.
Iacă ţipet nou şi larmă
Broaştele au înălţat.
Atunci Zeus au detunat
Cu aceste aspre zise:
Broaşte hâde, pare-vi-se
Că eu voi să mă supun
Către ţipetul nebun?
Dac-aţi fi avut voi minte,
Trebuia să fi ţinut
Pe guvernul de-nainte;
Dar după ce l-aţi pierdut,
Vă era destul odor
Acel pacinic domnitor.
Acuma vă dau un sfat:
Păstraţi p-acest împărat,
Nu cumva iar prin schimbare
Să daţi pest-un rău mai mare.