A tot răbdat Ion, răbdat,
Până când foc s-a supărat,
– Că prea-şi bătea joc toţi de el,
Ba că-i nerod, ba că mişel,
Şi câte alte, fel de fel! –
A scos un par din gard, şi – feri!
De-or hi mojici, de-or hi boieri;
Că a pornit ca un netot,
Şi dă-i la cap şi strică tot!
O zi întreagă a zbierat
Şi val-vârtej a alergat
Pe toţi în spaime i-a băgat…
Când tocmai seara-ntr-un târziu,
Hop! Iată dete de zapciu,
Şi aoleu! Şi vai! Şi chiu!
Că ţi l-a-ntins zapciul jos,
L-a legănat foarte frumos
Şi-l adormi întors pe dos…
S-a scărpinat a doua zi
Bietul Ion când se trezi
Se duse drept acasă – şi,
De necazul satului,
Rupse furca patului.