ZVĂPĂIÁT, -Ă, zvăpăiați, -te, adj. Nebunatic, zburdalnic, zglobiu; ușuratic. – Cf. văpaie.
ZVĂPĂIÁT, -Ă, zvăpăiați, -te, adj. Nebunatic, zburdalnic, zglobiu; ușuratic. – V. zvăpăia.
ZVĂPĂIÁT adj. 1. v. zburdalnic. 2. flușturatic, fluturatic, nebunatic. (Un tânăr ~.)
zvăpăiát adj. m., pl. zvăpăiáți; f. sg. zvăpăiátă, pl. zvăpăiáte
ZVĂPĂIÁ, zvắpăi, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni zvăpăiat, zburdalnic; a se agita, a se zvârcoli. – Din zvăpăiat (derivat regresiv).
A SE ZVĂPĂIÁ mă zvăpăi intranz. rar A deveni zvăpăiat. /Din zvăpăiat
ZVĂPĂIÁT ~tă (~ți, ~te) (mai ales despre copii) Care nu stă locului nici un moment; fără astâmpăr; zburdalnic; neastâm-părat; zbanghiu; zvânturat. /cf. văpaie
ZVĂPĂIÁ, zvắpăi, vb. I. Refl. A deveni zvăpăiat, zburdalnic; a se zvârcoli. – Din văpaie.
ZVĂPĂIÁ, zvắpăi, vb. IV. Refl. ◊ (Fig.) A se înflăcăra, a se înfierbânta. Gesturile mi se zvăpăiau.
zvăpăiá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se zvắpăie, imperf. 3 sg. se zvăpăiá conj. prez. 3 să se zvắpăie
zvăpăiá vb., ind. și conj. prez. 1 sg. zvăpăi, 3 sg. și pl. zvăpăie, imperf. 3 sg. zvăpăiá