ZVÂNTURÁT, -Ă, zvânturați, -te, adj. Ușuratic, flușturatic, nesocotit, aiurit; p. ext. zburdalnic; zvăpăiat, zvânturatic. ♦ (Substantivat; înv.) Aventurier; pribeag. – V. zvântura.
ZVÂNTURÁT, -Ă, zvânturați, -te, adj. Ușuratic, flușturatic, nesocotit; p. ext. zburdalnic; zvăpăiat. ♦ (Substantivat, înv.) Aventurier; pribeag. – V. zvântura^[1].
ZVÂNTURÁT adj. 1. v. neserios. 2. v. zburdalnic.
ZVÂNTURÁT s. v. aventurier.
ZVÂNTURÁ, zvấntur, vb. I. Refl. (Fam.) A umbla (fără rost) dintr-un loc în altul, a cutreiera. – Et. nec. Cf. vântura.
A SE ZVÂNTURÁ mă zvântur intranz. fam. A umbla (fără rost) dintr-un loc în altul. /Orig. nec.
ZVÂNTURÁT ~tă (~ți, ~te) 1) Care privește totul cu ușurință; lipsit de seriozitate; ușuratic. 2) (mai ales despre copii) Care nu stă locului nici un moment; fără astâmpăr; neastâmpărat; zburdalnic; zvăpăiat; zbanghiu. 3) Care este înclinat spre aventuri; căruia îi plac aventurile. /v. a se zvântura
zvânturá (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se zvấntură
zvânturá vb., ind. prez. 1 sg. zvântur, 3 sg. și pl. zvântură