ZVÂC interj. Cuvânt care sugerează o mișcare bruscă, precipitată, o săritură; țâști. – Onomatopee.
ZVÂC interj. ( se folosește pentru a reda zgomotul produs de o mișcare bruscă). /Onomat.
ZVÂC interj. Cuvânt care sugerează o mișcare bruscă, precipitată, o săritură; țâști. – Onomatopee.
ZVÂC ♦ (substantivat, s.n.) Mișcare bruscă, săritură precipitată, țâșnire. (Calul sări un zvâc înapoi.)
zvâc interj., s. n.
ZVÂC interj. v. țuști, zbughi.
zvâc interj., s. n.
svîc interj. – Exprimă ideea de start sau de zvîcnet. – Var. zvîc și der. Creație expresivă, cf. sfîr, sgîț, smîc. – Der. svîcni, vb. (a bate, a palpita; a vibra; a se lansa, a se avînta), cu suf. expresiv –ni, cf. smîcni (după Cihac, II, 383, din sl. zvĕknąti „a suna”); svîcneală (var. svîcnitură), s. f. (zvîcnet, lovitură); svocoti, vb. (a zvîcni, a palpita); svoacă, s. f. (Trans., vărguță, vergea); (s)vîrcoli (var. Trans., (s)virgoli), vb. refl. (a se agita, a se zbate, a se zbuciuma; a se întoarce de pe o parte pe alta, a se încolăci o reptilă), de la o var. *svîrc, care nu se mai folosește (cf. sgîț- › sgîlț-, fîț- › fîrț-, hîc- › hîrc– etc.), cu suf. expresiv –li (după Cihac, II, 557, din sl. kolo „roată”; după Weigand, Jb, XIX, 142 și Candrea, din bg. vărkolest „rotund”, bg. vărgaljam „a înfășura” din mag. vergelni, după Drăganu, Dacor., VI, 303; după Tiktin, din sl. zvrĕti, svrkniti „a se zvîrcoli”; dar, pe lîngă dificultățile fonetice, ideea de „a se întoarce” sau de „rotunjime” este secundară în cuvîntul rom.); svîrcoleală (var. svîrcolitură), s. f. (agitație, frămîntare).