ZORÍT1, zorituri, s. n. (Rar) Ivirea zorilor1; p. ext. momentul când se luminează de ziuă; locul de unde se ivesc zorile1. – V. zori3.
ZORÍT2, -Ă, zoriți, -te, adj. Care se grăbește foarte mult; foarte repede, rapid. – V. zori2.
ZORÍT1, zorituri, s. n. Ivirea zorilor; p. ext. momentul când se luminează de ziuă; locul de unde se ivesc zorile. ◊ Loc. adv. La zoritul zorilor = la revărsatul zorilor, în zori. – V. zori3.
ZORÍT2, -Ă, zoriți, -te, adj. Grăbit peste măsură; foarte repede. – V. zori2.
zorít (rar) s. n., pl. zoríturi
ZORÍT s. v. est, orient, răsărit.
ZORÍT adj. 1. grabnic, grăbit, iute, întins, precipitat, rapid, repede, repezit. (Un mers ~.) 2. accelerat, grăbit, iuțit, rapid. (Ritm ~ de deplasare.)
ZORÍT1, zoríturi, s. n. ~ ◊ Loc. adv. La zoritul zorilor = la revărsatul zorilor, în zori. 2. (Trans.) Obicei folcloric care constă în interpretarea unei alborade proaspăt căsătoriților. (din zori) [și DLRLC]
zorít s. n., pl. zoríturi
ZORÍ2, zoresc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. A lucra cu grabă, febril; a da zor, a se grăbi. ♦ A merge iute, a iuți pasul, a se grăbi (să ajungă undeva). 2. Intranz. A insista pentru grăbirea unei acțiuni. 3. Tranz. A îmboldi, a îndemna, a constrânge (pe cineva) să facă (ceva). ♦ (Rar) A susține ceva în mod stăruitor, a-i da zor cu ceva. – Din zor1.
ZORÍ3, pers. 3 zorește, vb. IV. (Pop.) Intranz. și refl. A se ivi zorile1. – Din zori1.
A SE ZORÍ pers.3 se ~éște intranz. A se ivi zorile; a se face ziuă. /Din zori
A ZORÍ ~ésc 1. intranz. 1) A lucra cu grabă; a se grăbi. 2) A merge repede. 2. tranz. 1) (acțiuni, procese etc.) A face să se desfășoare într-un ritm mai rapid (uneori nejustificat); a grăbi; a pripi; a precipita; a accelera; a urgenta. 2) (persoane) A forța să acționeze (mai repede). 3) rar A susține stăruitor. 4) (persoane) A sili printr-o presiune permanentă și îndelungată (să acționeze într-un anumit fel); a presa. /Din zor
ZORÍ3, pers. 3 zoréște Refl. A se ivi zorile; a se face ziuă.
ZORÍ3, pers. 3 zorește, vb. IV. Intranz. și refl. A se ivi zorile. – Din zori1.
ZORÍ2, zoresc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. A lucra cu grabă, cu repeziciune; a da zor, a se grăbi. ♦ A merge iute, a iuți pașii, a se grăbi să ajungă undeva. 2. Intranz. A insista pentru grăbirea unei acțiuni. 3. Tranz. A constrânge, a sili, a îmboldi, a îndemna (pe cineva) să facă (ceva). ♦ (Rar) A susține ceva în mod stăruitor, a-i da zor cu ceva. – Din zor2.
ZORÍ3, pers. 3 zoréște, vb. IV. (Uneori în expr. a zori de ziuă) ~.
zorí2 (a ~) (a grăbi) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zorésc, imperf. 3 sg. zoreá; conj. prez. 3 să zoreáscă
zorí3 (a ~) (a se ivi zorile) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. zoréște, imperf. 3 sg. zoreá; conj. prez. 3 să zoreáscă
ZORÍ vb. 1. a (se) grăbi, a (se) iuți, (livr.) a (se) alerta, (înv. și pop.) a (se) pripi, a (se) sili. (Se ~ să ajungă la timp.) 2. a (se) grăbi, a (se) precipita. (Nu e nevoie să vă ~.) 3. a grăbi, (fig.) a presa. (Timpul ne ~.) 4. a se grăbi, (grecism înv.) a proftaxi. (Se ~ a trimite mandatul.) 5. a accelera, a grăbi, a iuți, a urgenta, (astăzi rar) a pripi. (A ~ încheierea unei acțiuni.)
zori (a da zor) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zorésc, imperf. 3 sg. zoreá; conj. prez. 3 sg. și pl. zoreáscă
zorí (a se ivi zorile) vb., ind. prez. 3 sg. zoréște, imperf. 3 sg. zoreá; conj. prez. 3 sg. zoreáscă