ZICĂTÚRĂ, zicături, s. f. 1. Zicătoare (1). 2. (Reg.) Cântec, cântare. – Zice + suf. -ătură.
ZICĂTÚRĂ, zicături, s. f. 1. Zicătoare. 2. (Reg.) Cântec, cântare. – Din zic (prez. ind. al lui zice) + suf. -(ă)tură.
zicătúră s. f., g.-d. art. zicătúrii; pl. zicătúri
ZICĂTÚRĂ s. v. proverb, vorbă bătrânească, zicală, zicătoare.
zicătúră s. f., g.-d. art. zicătúrii; pl. zicătúri