ZGLĂVÓC, -OÁCĂ, zglăvoci, -oace, subst. 1. S. f. (și m.) Pește mic de culoare cenușie-cafenie, cu capul mare și turtit, cu corpul îngust, fără solzi, răspândit în apele repezi de munte; babă, moacă (Cottus gobio). 2. S. m. Floare de cânepă (mai ales a cânepii de toamnă). 3. S. m. (Bot.) Albăstrea. [Var.: glăvoácă s. f.] – Din bg. glavoč.ZGLĂVÓC2, zglăvoci, s. m. (Pop.) 1. Floare de cânepă (mai ales a cânepei de toamnă). 2. (Bot.) Vinețele. – Bg. glavoč.ZGLĂVÓC1 s. m. v. zglăvoacă.zglăvóc2 (plantă) s. m., pl. zglăvóciZGLĂVÓC s. v. albăstrea, albăstrică, albăstriță, ghioc, vinețea, vinețică.zglăvóc2 s.m. (înv.) căpățână, bulb, spic.ZGLĂVÓC, ZGLĂVOÁCĂ, zglăvóci, zglăvoáce, s. m. și f. ~ (din sb. glàvoč; cf. pol. głowacz, ceh. hlawouch și glavă)zglăvóc (bot.) s. m., pl. zglăvóciZGLĂVOÁCĂ ~ce f. Pește de talie mică, fără solzi, având cap mare și turtit, răspândit în apele de munte. /bulg. glavoț
ZGLĂVÓC ~ci m. 1) Floare a cânepei (de toamnă). 2) Plantă erbacee cu flori, de obicei albastre, care crește, mai ales, prin semănături; albăstrea. /bulg. glavoțZGLĂVOÁCĂ, zglăvoace, s. f. Pește mic cu capul mare și turtit, cu corpul îngust, fără solzi, răspândit în apele de munte (Cottus gobio). [Var.: zglăvóc s. m.] – Bg. glavoč.zglăvoácă / zglăvóc (pește) s. f. / s. m., pl. zglăvoáce / zglăvóciZGLĂVOÁCĂ s. (IHT.; Cottus gobio) (reg.) babă, babete, moacă, moață, (Transilv., Maram. și Ban.) popă.ZGLĂVOC-GÁLBEN s. v. scai-galben.sglăvóc (-ci), s. m. – 1. Moacă, babă (Cottus gobio). – 2. Albăstrea (Centaurea cyanus, Centaurea phrygia). – Var. z(g)lăvoc, sglăvoacă. Sb. glàvoc, cf. Daničič, III, 183 (Cihac, II, 121; Conev 53), cf. pol. głowacz, ceh. lawouch și glavă. Legătura sensului al doilea cu rut. gliba „bulgăre de pămînt” (Byhan 341) nu este probabilă.zglăvoácă s. f. /zglăvóc s. m. (zool.), pl. zglăvoáce/zglăvóci