ZGÂRIÁT, -Ă, zgâriați, -te, adj. Cu zgârieturi. [Pr.: -ri-at] – V. zgâria.
ZGÂRIÁT, -Ă, zgâriați, -te, adj. Cu zgârieturi. – V. zgâria.
ZGÂRIÁT adj. v. scrijelit.
ZGÂRIÁ, zgấrii, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) face o rană superficială pe piele cu unghiile, cu ghearele sau cu un obiect ascuțit. ♦ Tranz. A face pe un obiect o urmă superficială cu ajutorul unui corp ascuțit și dur; a râcâi. ◊ Expr. A zgâria pământul = a ara superficial. A zgâria hârtia = a scrie o literatură proastă. 2. Tranz. Fig. A produce o senzație auditivă neplăcută. ♦ A impresiona în mod neplăcut gustul, mirosul; a ustura. 3. Compuse: zgârie-brânză s. m. și f. invar. = epitet dat unui om zgârcit, avar, cărpănos; zgârie-nori s. m. invar. = clădire înaltă cu foarte multe etaje. [Pr.: ri-a] – Lat. *scaberare ( scaber).
A ZGÂRIÁ zgârii tranz. 1) (ființe sau părți ale corpului) A răni ușor (cu unghiile, cu ghearele sau cu un obiect ascuțit). ◊ Mâța blândă zgârie rău v. MÂȚĂ. 2) (obiecte) A tăia la suprafață lăsând o urmă; a scrijeli; a cresta. ◊ ~ pământul a ara rău. ~ hârtia a) a scrie neciteț și necaligrafic; b) a scrie literatură lipsită de valoare artistică. Zgârie-brânză calificativ dat unei persoane foarte zgârcite. Zgârie-nori clădire foarte înaltă, cu multe etaje. 3) (urechea, auzul) A supăra cu o senzație auditivă neplăcută. [Sil. -ri-a] /lat. scaberare
ZGÂRIÁ, zgấrii, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) face o rană ușoară pe piele cu unghiile, cu ghearele sau cu un obiect ascuțit. Mâța blândă zgârie rău, se spune despre oamenii fățarnici. ♦ A produce pe un obiect o rozătură, o julitură. ◊ Expr. A zgâria pământul = a ara superficial, la suprafață. A zgâria hârtia = a scrie (prost). 2. Tranz. Fig. A produce o senzație auditivă neplăcută. ♦ A impresiona în mod neplăcut gustul; a ustura. – Lat. *scaberare ( scaber).
zgâria (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. zgârii, 3 zgârie (-ri-e), 1 pl. zgâriem; conj. prez. 3 să zgârie; ger. zgâriínd (-ri-ind)
ZGẤRIE-BRẤNZĂ s.m. și f. invar. (v. zgâria (3)) (sil. -ri-e-)
ZGÂRIÁ vb. 1. (prin Transilv.) a (se) căpăra, a (se) dârâi, (prin Ban.) a (se) zgrăbăla. (L-a ~ pisica.) 2. v. scrijeli. 3. v. râcâi.
ZGÂRIE-BRÂNZĂ s., adj. v. avar, calic, zgârcit.
zgârie-brânză s.m. (pop.) 1. negustoraș pârlit. 2. om zgârcit.
sgîriá (-íi, -át), vb. – A rîcîi cu unghiile sau cu ghearele. – Var. zgîria. Megl. zgair, zgăirari. Lat. excoriāri „a strivi”, de la corium (Niermeyer 389), cf. it. scuoiato, prov. escoriatz (Rom., II, 341). Celelalte explicații par insuficiente: de la *sdîria ‹ sl. sudrati „a rupe” (Cihac, II, 101; Bogrea, Dacor., IV, 845, unde se citează formele din sec. XVII, dăria, sderia, din sl., dar probabil diferite de vb. sgîria); din lat. *excariāre, de la caries (Pușcariu, ZRPh., XXVIII, 687; Pușcariu 1938; cf. împotrivă Philippide, II, 658); în relația cu *excarmĭnāre (Tiktin); de la un lat. *scabĭlāre, în loc de scabēre (Pascu, Arch. Rom., VI, 267); din v. germ. skeren, cf. calabr. sgarrare, milan. szagá (Pușcariu, Dacor., I, 604); din lat. scarificare (Giuglea, Dacor., V, 897; cf. REW 7662); din lat. *scaberāre ‹ scaber (Candrea). Der. sgîrie-brînză, s. m. (avar, zgîrcit); sgîriac (var. sgîrieci), s. n. (compas de tîmplar); sgîrie-nori, s. m. (bloc înalt), traducere din fr. gratte-ciel; sgîrîietură, s. f. (tăietură superficială); sgîrios, adj. (care zgîrie).
ZGÂRIÁ, zgấrii, vb. I. ~ (din lat. excoriāre = a stâlci în bătaie corium; cf. it. scuoiato, prov. escoriatz; celelalte explicații par insuficiente: 1. *zdâria sl. sŭdrati = a rupe; 2. lat. *excariāre caries; 3. lat. *excarmĩnare; 4. lat. scabĩlāre, în loc de scabēre; 5. germ. ant. skeran; 6. lat. *scaberāre scaber)
zgâriá vb. (sil. -ri-a), ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. zgârii, 3 sg. zgârie (sil. ri-e), 1 pl. zgâriém; ger. zgâriínd (sil. -ri-ind)
zgârie-brânză s. m. și f. invar. (sil. -ri-e-)