ZEIFICÁT, -Ă, zeificați, -te, adj. (Despre obiecte, ființe) Căruia i s-a atribuit putere divină. [Pr.: ze-i-] – V. zeifica.
ZEIFICÁT adj. deificat, divinizat, (înv.) îndumne-zeit, înzeit. (Pământean ~.)
ZEIFICÁ, zeífic, vb. I. Tranz. A deifica. [Pr.: ze-i-] – Din zeu (după deifica).
A ZEIFICÁ zeífic tranz. 1) (persoane, ființe sau lucruri) A trata cu dragoste sau admirație exagerată; a iubi ca pe o zeitate; a idolatriza; a deifica; a diviniza; a adora. 2) (ființe) A trece în rândul zeităților; a diviniza; a deifica; a idolatriza; a apoteoza. [Sil. ze-i-] /Din zeu
ZEIFICÁ, zeífic, vb. I. Tranz. 2. (Persoane, ființe sau lucruri) A trata cu dragoste sau admirație exagerată; a iubi ca pe o zeitate; a idolatriza; a deifica; a diviniza; a adora. [Sil. ze-i-]
ZEIFICÁ vb. tr. a deifica. (după deifica)
ZEIFICÁ vb. a deifica, a diviniza, (înv.) a îndumnezei. (A ~ un muritor.)
zeificá vb. índ. prez. 1 sg. zeífic, 3 sg. și pl. zeífică