ZBURĂTORÍ vb. IV. v. zburături.
ZBURĂTORÍ vb. IV. v. zburături.
ZBURĂTÓR, -OÁRE, zburători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care zboară; care poate să zboare. ♦ Pentru zbor, de zburat. Aripi zburătoare. 2. Care plutește în aer (purtat de vânt). II. S. m. 1. Aviator. 2. (În mitologia populară) Ființă fantastică închipuită ca un spirit rău care chinuiește noaptea în somn fetele și femeile; (în literatura romantică) personificarea dorului de bărbatul iubit, întruchiparea idealizată a iubitului. 3. Numele uneia dintre pânzele catargului; verga care susține această pânză. III. S. f. 1. Pasăre; animal (care zboară). 2. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu florile roșii-purpurii, cu fructele în formă de capsule cu numeroase semințe prevăzute cu peri mătăsoși, folosită în medicina populară (Epitobium angustifolium). – Zbura + suf. -ător.
ZBURĂTOÁRE ~ f. 1) Pasăre care zboară. 2) Plantă erbacee cu tulpina e****ă, cilindrică, având frunze lanceolate, flori purpurii sau albe și fructe capsule, folosită în scopuri medicinale; răscoage. / a zbura + suf. ~ătoare
ZBURĂTÓR¹ ~oáre (~óri, ~oáre) Care zboară; care poate zbura. /a zbura + suf. ~ător
ZBURĂTÓR² ~i m. 1) fam. Persoană specializată în conducerea unui avion; conducător de avion; pilot; aviator. 2) folc. Ființă fantastică închipuită ca un duh rău, care chinuie fetele și femeile în timpul somnului. 3) (în literatura romantică) Închipuire idea-lizată a bărbatului iubit. /a zbura + suf. ~ător
ZBURĂTOÁRE, zburătoare, s. f. 1. Pasăre; orătanie (care zboară). 2. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu florile roșii-purpurii, cu fructele în formă de capsule cu numeroase semințe, prevăzute cu peri mătăsoși; este folosită în medicina populară (Epilobium angustifolium). – Din zbura + suf. -(ă)toare.
ZBURĂTÓR², -OÁRE, zburători, -oare, adj. 1. Care zboară; care poate să zboare. ♦ Pentru zbor, de zburat. Aripi zburătoare. 2. Care plutește în aer (purtat de vânt). – Din zbura + suf. -(ă)tor.
ZBURĂTÓR¹, zburători, s. m. 1. Aviator. 2. (În mitologia populară) Ființă fantastică închipuită ca un spirit rău care chinuiește noaptea în somn fetele și femeile; (în literatura romantică) personificarea dorului de bărbatul iubit; întruchiparea idealizată a iubitului. 3. Numele uneia dintre pânzele unui catarg; varga de care este prinsă această pânză. – Din zbura + suf. -(ă)tor.
zburătoáre (plantă) s. f., g.-d. art. zburătórii; pl. zburătóri
zburătór adj. m., s. m., pl. zburătóri; adj. f., (pasăre, persoană) s. f. sg. și pl. zburătoáre
ZBURĂTOÁRE s.f. (plantă, v. zburător (III, 2)), g.-d. art. zburătórii; pl. zburătóri
ZBURĂTOÁRE s. 1. (ORNIT.) pasăre. (O ~ de pradă.) 2. (BOT.; Epilobium angustifolium) pufuliță.
ZBURĂTOÁRE s. v. pojarniță, pufuliță, răchitan, răscoage, sunătoare.
ZBURĂTÓR adj., s. 1. adj. plutitor. (Păsări ~oare.) 2. s. v. aviator. (Un ~ de clasă.) *3. s. (MED. POP.) (pop.) lipitură. (~ul este „boala” provocată de Zburător, personaj mitologic.)
pána-zburătórului s. f.
zburătoáre (plantă) s. f., g.-d. art. zburătórii; pl. zburătóri
zburătór adj. m., s. m., pl. zburătóri; (persoană, pasăre) f. sg. și pl. zburătoáre, g.-d. sg. art. zburătoárei