ZBÂNȚUÍT¹ s. n. Zbânțuire; zbenguială. – V. zbânțui.
ZBÂNȚUÍT², -Ă, zbânțuiți, -te, adj. Care se zbânțuie; neastâmpărat. – V. zbânțui.
ZBÂNȚUÍT², -Ă, zbânțuiți, -te, adj. Care se zbânțuie; neastâmpărat. – V. zbânțui.
ZBÂNȚUÍT¹ s. n. Zbânțuire; zbenguială. – V. zbânțui.
zbânțuít (pop.) s. n.
ZBÂNȚUÍT adj. v. zburdalnic.
ZBÂNȚUÍT s. v. joacă.
zbânțuít s. n.
ZBÂNȚUÍ, zbấnțui, vb. IV. Refl. A se zbengui, a zburda, a fi neastâmpărat. [Var.: zbănțuí vb. IV] – Et. nec.
A SE ZBÂNȚUÍ mă zbânțui intranz. A se juca sărind și alergând; a fi neastâmpărat; a zburda; a se zbengui. /Orig. nec.
ZBÂNȚUÍ, zbấnțui, vb. IV. Refl. A se zbengui, a zburda, a fi neastâmpărat. [Var.: zbănțuí vb. IV]
zbânțuí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl. ind. prez. 1 sg. mă zb’ânțui, 2 sg. te zb’ânțui, 3 se zb’ânțuie, imperf. 3 sg. se zb’ânțuiá; conj. prez. 3 să se zb’ânțuie
ZBÂNȚUÍ vb. v. zburda.
A se zbânțui ≠ a se liniști
zbânțuí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. zbânțui, 3 sg. și pl. zbânțuie, imperf. 3 sg. zbânțuiá