ZĂVORẤRE s. f. Acțiunea de a (se) zăvorî și rezultatul ei; închidere (cu zăvorul). – V. zăvorî.
ZĂVORẤRE s. f. Acțiunea de a (se) zăvorî; închidere (cu zăvorul).
zăvor’âre s. f., g.-d. art. zăvorắrii
ZĂVORÂRE s. v. încuiere.
zăvorâre s. f., g.-d. art. zăvorârii
ZĂVORÎ, zăvorăsc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încuia cu zăvorul. ♦ Tranz. A bloca intenționat, cu ajutorul unui zăvor, deplasarea unui obiect sau a unei piese dintr-un ansamblu față de un alt obiect sau față de o altă piesă. ♦ Tranz. A închide, a întemnița pe cineva. 2. Tranz. (Pop.) A lega pe cineva în cătușe, în fiare [Var.: zăvorí vb. IV] – Din zăvor.
A SE ZĂVORÎ́ mă ~ăsc intranz. (despre persoane) A se închide într-o încăpere cu zăvorul. /Din zăvor
A ZĂVORÎ́ ~ăsc tranz. 1) (uși, porți, obloane, încăperi etc.) A încuia cu zăvorul; a fereca. 2) (obiecte sau piese tehnice) A bloca intenționat cu un zăvor. 3) fam. (persoane) A pune la închisoare; a băga în temniță; a întemnița; a închide. 4) înv. (persoane) A pune în cătușe; a încătușa. 5) (persoane) A separa într-o încăpere încuiată cu zăvorul. /Din zăvor
ZĂVORÎ, zăvorăsc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încuia cu zăvorul. ♦ Tranz. A închide, a întemnița pe cineva. 2. Tranz. (Pop.) A lega pe cineva în cătușe, în fiare. [Var.: zăvorí vb. IV] – Din zăvor.
zăvor’î (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zăvorắsc, imperf. 3 sg. zăvorá, perf. s. 3 sg. zăvor’î 1 pl. zăvor’âtă, m.m.c.p. 3 sg. zăvor’âse; conj. prez. 3 să zăvoráscă; ger. zăvor’ând; part. zăvor’ât
ZĂVORÎ vb. v. aresta, deține, închide, întem-nița, reține.
zăvorî́ vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zăvorăsc, imperf. 3 sg. zăvorá; conj. prez. 3 sg. și pl. zăvoráscă